Larry Hagman, din nou în rolul lui J.R. în „Dallas“

Ultima actualizare:

    Larry Hagman
Larry Hagman

Actorul, care va împlini anul acesta vârsta de 80 de ani, îl va reînvia pe egocentricul afacerist texan. Noul serial, care va fi o continuare a celebrului „Dallas“, va prezenta povestea lui John Ross (fiul lui J.R. şi Sue Ellen), şi a lui Christopher, băiatul adoptat de Bobby şi de Pamela.

Pregătirile pentru noua serie „Dallas" au început deja, iar în prezent se lucrează la episodul-pilot. Astfel că, în primul episod, scris de scenarista Cynthia Cidre, J.R. Ewing este internat într-un sanatoriu de nebuni, imobilizat la pat şi fără să mai fi vorbit cu cineva de ani de zile.

Despre postura în care este pus personajul său - categoric diferită faţă de cea a arogantului şi impunătorului magnat texan, cu care îşi obişnuise telespectatorii - Larry Hagman spune că nu-l deranjează:

„Sunt de acord cu tot ceea ce producătorii vor să facă cu personajul meu. Dar vă avertizez că îmi voi reveni şi voi provoca mai mult scandal decât până acum".

Actorul a mai adăugat: „Nu am semnat niciun contract, dar le-am dat acordul meu verbal, ceea ce este de ajuns", a declarat Hagman pentru presa de peste Ocean. Presa străină susţine că filmările vor începe în vara acestui an, iar premiera noii serii va avea loc în toamna lui 2011. Serialul va fi difuzat de postul american TNT.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net