Kate Moss şi-a revenit!

Ultima actualizare:

    Kate a stat ce-a stat  la soare, apoi  au apucat-o poftele  de giugiuleală
Kate a stat ce-a stat la soare, apoi au apucat-o poftele de giugiuleală

N-ai spune că ea este „drogata” şi „beţiva” despre care presa internaţională a scris pagini întregi.

Kate Moss, 38 de ani, nu se sfieşte să-şi arate formele cu care natura a înzestrat-o. Fostul manechin a ajuns pe paginile tabloidelor după ce a fost fotografiată goală în timp ce se afla în vacanţă, pe plaja de pe insula Formentera.

Kate Moss a fost urmărită o perioadă bună de paparazzii italieni în timpul vacanţei sale în Europa. Şi faptul că au fost atât de perseverenţi a dat roade până la urmă. Astfel, Kate a fost imortalizată în timp ce se relaxa pe plajă în sânii goi.

simeon stalpnicul png

Soţul ei, Jamie Hince, în vârstă de 42 de ani, a avut parte, pe lângă cocoloşeli, de un corp minunat înzestrat cu o pereche de sâni perfecţi. În 1997, Kate Moss începuse să fumeze câte două pachete de ţigări pe zi, iar nopţile pierdute în club deveniseră o obişnuinţă pentru ea.

În 1998 a fost internată pentru prima oară la un centru de dezintoxicare, din cauza drogurilor. Punctul culminant l-a atins în anul 2005, când a fost implicată într-un scandal imens cu droguri. Atunci au apărut poze cu ea în timp ce consuma cocaină.

A pierdut contracte mari cu H&M, Chanel, Burberry, în valoare de milioane de dolari. În schimb, apărea constant în tabloide cu poze în ipostaze absolut groaznice.

image
image
image
image
image
image
alina serban regizoare roma jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
image
actualitate.net
image
actualitate.net