Jon Snow s-a căsătorit! Imagini emoționante de la nunta de poveste

maxresdefault.jpg

jon-snow-nunta
Leslie Rose și Kit Harington au fost foarte fericiți în ziua nunții
Foto:Getty

O nuntă mult așteptată a avut loc în regatul din Westeros, iar fanii Game of Thrones au stat cu sufletul la gură. Actorul Kit Harington, care îl interpretează pe bastardul Jon Snow și Rose Leslie, care dă viață personajului neîmblânzitei Ygritte s-au căsătorit. Nunta a fost una de basm, căci a avut loc la un castel din Scoția, iar printre invitați s-au numărat și câțiva dintre colegii de breaslă.

Actorii, ambii în vârstă de 31 de ani, s-au căsătorit în castelul familiei actriţei, Wardhill Castle, din Aberdeenshire, castel ce aparţine familiei Leslie din secolul XII. 

Povestea de dragoste dintre cei doi a început pe platourile de filmare ale seriei "Game of Thrones" în 2012. Potrivit dailymail.co.uk, cuplul a ales o metodă tradiţională de a-şi informa prietenii şi fanii despre logodnă şi a dat un simplu anunţ în ziar. Anunţul a fost plasat în secţiunea „ nunţilor care se vor defăşura în curând”.” Logodna dintre Kit, fiul cel mai mic al lui David şi al Deborhei Harington din Worcestershire şi Rose, fiica mijlocie a lui Sebastian şi a lui Candy Leslie din Aberdeenshire , a avut loc “, a fost anunţul care a adus fericire miilor de fani.

Kit a povestit, în rânduri repetate, despre factorul care a contribuit decisiv la îndrăgostirea sa de Leslie Rose.” Faptul că eram atras de ea şi că a trebuit să interpretăm rolul unui cuplu a contribuit enorm de mult la apropierea noastră, ne-a determinat să ne îndrăgostim”, a declarat Kit cu sinceritate.

Jon Snow-nuntaZoom
Cei doi actori s-au îndrăgostit pe platoul de filmare

Sâmbătă, 23 iunie, cei doi actori au făcut un pas important în relație și și-au spus "da". La ceremonie au participat colegii din celebrul serial, printre care actorul Peter Dinklage, Emilia Clarke, dar și Sophie Turner, care la rândul ei se va căsători în viitorul apropiat cu cântărețul de muzică pop Joe Jonas. 

Cadrul în care s-a desfășurat evenimentul a fost unul intim, de basm. Kit a purtat un costum elegant, iar Rose a optat pentru o rochie cu o broderie sofisticată. Tatăl miresei a purtat tradiționalul kilt scoțian, în timp ce și-a condus fiica spre altar, acolo unde cel care i-a furat inima a așteptat-o cu nerăbdare si emoție. 

leslie-roseZoom
Leslie Rose a fost condusă spre altar de tatăl său, care a purtat tradiționalul kilt scoțian
Foto:Getty

Cea care a întors capetele a fost actrița Sophie Turner, interpreta Sansei Stark. Cunoscută pentru aparițiile excentrice, Sophie nu s-a abătut nici cu această ocazie de la stilul care a consacrat-o, optând să poarte un sacou roșu, lung și o pereche de cizme peste genunchi. Ținuta i-a pus în valoare picioarele de fotomodel. O altă apariție elegantă a fost cea a Emilei Clarke, care a purtat o ținută roz pal, discretă și elegantă.

 

  • leslie-rose
    Leslie Rose a fost condusă la altar de către tatăl său
    Foto:Getty
  • leslie-rose
    Tatăl actriței a fost foarte emoționat în ziua cea mare
    Foto:Getty
  • FOTO
    Sophie Turner( Sansa Stark), alături de colega și prietena sa, Maisie Williams (Arya Stark)
    Foto:Getty
  • peter-dinklage-nuntya-jon-snow
    Peter Dinklage a onorat invitația celor doi
    Foto:Getty
  • Foto
    Emilia Clarkle (Daenerys Targaryen) a participat la ceremonia religioasă
    Foto:Getty
  • Maximize

1/5
loading...
Loading...

Citește și

  • foto

    Unul dintre cei mai apreciaţi actori care joacă în serialul momentului, “Game of Thrones”, se va căsători în curând. Zilele trecute, Kit Harington (30 ani), actorul care îl interpretează pe Jon Snow a confirmat zvonul conform căruia s-a logodit cu iubita sa, Rose Leslie. Rose este cea care joacă rolul iubitei lui Jon Snow în serial. Se pare că dragostea a luat naştere pe platoul de filmare şi că scenele de apropiere din film i-au ajutat să treacă mai uşor peste emoţiile primelor întâlniri.

  • game of thrones

    Emilia Clarke, celebra actriță care o interpretează pe ”Daenerys Targareyn- Mama Dragonilor” în serialul care a acaparat întreaga lume ”Game of Thrones” a acordat un interviu în care vorbește despre tăria caracterului ei. Printre altele, a făcut o confesiune care a liniștit fanii serialului.