Grace Kelly, nevoită să facă un test de fertilitate pentru a putea deveni soţia Prinţului Rainier

Ultima actualizare:

    Ce condiții trebuia să îndeplinească actriţa pentru a deveni prinţesă @profimediaclickpentrufemei.ro
Ce condiții trebuia să îndeplinească actriţa pentru a deveni prinţesă @profimediaclickpentrufemei.ro

Când frumoasa actriţă a interpretat rolul unei prinţese în filmul „The Swan”, probabil că nici prin gând nu-i trecea că va deveni, într-o bună zi, prinţesă în regatul ei. Grace şi Prinţul Rainier al III-lea de Monaco au fost atraşi unul de altul imediat ce s-au întâlnit la o şedinţă foto în 1955, unde ea făcea parte din delegaţia americană de la Festivalul de Film de la Cannes.

Conform celor publicate de Mental Floss, odată ajunsă înapoi acasă, actriţa a fost contactată de prinţ şi a menţinut apoi legătura cu el de la distanţă. Mai târziu, tot în acel an, Rainier a făcut un turneu diplomatic în Statele Unite, timp în care a petrecut trei zile cu Kelly şi familia ei. La finele celor trei zile, prinţul a cerut-o în căsătorie de superba vedetă, iar aceasta a accepta propunerea. Dar nu putea deveni prinţesă decât dacă respecta trei condiţii importante...

Citește aici continuarea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net