Ellen DeGeneres renunță la emisiunea pe care o prezintă de 19 ani. Motivul deciziei radicale

ellen_degeneres_1.jpg

Vedeta a avut un salariu anual de 75 de milioane de dolari

Celebra prezentatoare americană Ellen DeGeneres (63 de ani) a anunțat că după 19 ani de televiziune și 3.000 de ediții vrea să facă altceva în viață. Acuzată de rasism și de faptul că ar fi agresivă, că ar fi făcut comentarii nepotrivite și că își controla echipa ”prin frică”, vedeta spune că s-a săturat să mai facă celebrul său talk-show.

Ea a ținut să sublinieze că un om creativ trebuie să mai facă și altceva. Chiar dacă are succes în continuare, nu mai simte că ceea ce face este o provocare. Emisiunea sa, produsă de AT&T Inc. Warner Bros, a câștigat 60 de premii Emmy. Însă a rămas fără trei producători importanți, în anul 2020, și, în urmă cu șase luni, DeGeneres a fost acuzată de colegii de platou că a creat un mediu de lucru toxic la filmări.

Ea a respins toate acuzațiile care i s-au adus, catalogând drept stupide multe dintre acestea. Recunoaște că suferă de anxietate și depresie, dar nu vrea să rănească pe nimeni. A promis că mai face totuși un sezon și că va încheia emisiunea la sfârșitul lui 2021, începutul lui 2022. Ellen DeGeneres are o avere impresionantă estimată între 370 și 500 de milioane de dolari. Ea a avut, în ultima vreme, un salariu anual de 75 de milioane de dolari. Locuiește într-o vilă de lux din Montecito, California, împreună cu Portia de Rossi (48 de ani), care e soția sa din 2000.

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1