Ele sunt celebritățile cărora dependențele le-au adus moartea!

Ultima actualizare:

    Și-au găsit sfârșitul din cauza dependențelorfoto: Arhiva personală
Și-au găsit sfârșitul din cauza dependențelorfoto: Arhiva personală

Pierderea tragică a unei celebrități este un eveniment care, de multe ori, lasă întrebări fără răspuns și uneori este asociată cu excesul de medicamente, alcool sau droguri.

Staruri de renume foarte iubite precum Michael Jackson, Whitney Houston, sau Heath Ledger au fost victimele unor astfel de circumstanțe nefericite. În timp ce multe decese se produc din cauza supradozelor de substanțe ilegale, altele se întâmplă în mod neintenționat, din cauza combinării unor medicamente puternice cu alcool. Iată ce personalitătți, fie că este vorba de actori sau cântăreți, au dispărut dintre noi din cauza viciilor!

1.  Whitney Houston

Cântăreața americană în vârstă de 48 de ani a început să consume droguri ca o formă de rebeliune, până ce substanțele interzise au pus stăpânire pe ea. Artista a fost chiar și  internată la dezintoxicare de mai multe ori de-a lungul vieții. Din nefericire, în 2012 Whitney a pierdut lupta cu dependența și o supradoză i-a fost fatală.  Houston a fost găsită moartă în cada din baia unui apartament de lux din Hotelul Beverly Hilton. Concluzia legiștilor – moartă prin înec în urma unei doze de cocaină, pe fondul unei boli de inimă.

2. Amy Winehouse

În ciuda unei cariere muzicale prolifice, viaţa privată a cântăreţei a fost adesea comentată negativ de ziarele de scandal din întreaga lume, din cauza consumului excesiv de droguri şi alcool. Deși a crezut că viciile o vor ajuta să treacă mai ușor peste depresii, în cele din urmă i-au adus sfârșitul în 2011. La doar 27 de ani, Amy a fost găsită fără suflare  în locuința sa din Londra. Cauza morții – consumul excesiv de alcool.

Vezi pe www.okmagazine.ro ce alte staruri și-au găsit sfârșitul din cauza dependențelor!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net