Celine Dion concertează pentru prima dată în România! Unde și când va avea loc evenimentul

gettyimages-1160300487-594x594.jpg

Celine Dion concertează pentru prima dată în România
Foto: Getty

Vești bune pentru fanii muzicii canadiencei Celine Dion! Diva va concerta pentru prima oară în România, la București și, deși existau de ceva vreme zvonuri cu privire la acest eveniment, anunțul a venit ca o gură de aer proaspăt pentru simpatizanții celebrei cântăreței.

A fost numită drept una dintre cele mai bune voci din lume, iar în 2020 și românii vor avea posibilitatea de o asculta live. Celine Dion va susține un concert la București, iar organizatorii concertului sunt încă în discuții cu Primăria Capitalei pentru a stabili locul potrivit pentru concert, pentru ca evenimentul să fie unul de excepție. 

Celine Dion vine pentru prima dată în România

Câştigătoarea a două premii Oscar şi a cinci premii Grammy, cântăreaţa în vârstă de 51 de ani va susţine în premieră un concert în România, în vara anului viitor. Vedeta a câștigat numeroase premii până la vârsta de 18 ani și a dominat clasamentele pop în 1990. Celebra artistă a vândut aproape 250 de milioane de albume în cei peste 35 de ani de carieră. Una dintre cele mai cunoscute și iconice melodii ale lui Celine Dion este „My Heart Will Go On”, piesă din coloana sonoră a filmului la fel de celebru, „Titanic”. 

gettyimages-1153994456-594x594.jpg

Celine Dion este una dintre cele mai apreciate cântărețe din lume
Foto: Getty

Celine Dion va susţine pe 29 iulie 2020 primul concert în România, la Bucureşti, ca parte a turneului „Courage World Tour“. Detalii despre locaţia evenimentului şi despre bilete vor fi dezvăluite în curând. Cel mai probabil, artista va urca pe scena de pe Arena Naţională.  

Cântăreaţa Céline Dion, născută pe 30 martie 1968, în Charlemagne, regiunea Quebec, provine dintr-o familie cu 14 copii. A devenit celebră pe plan internaţional după ce a câştigat finala concursului Eurovision în anul 1988, concurând pentru Elveţia. După mai multe albume cu melodii cântate în limba franceză, a semnat un contract cu casa de discuri Epic din Statele Unite şi, începând din 1990, a lansat piese şi în limba engleză, care au ajutat-o să devină vedetă de talie mondială. 

Cântăreața are trei copii - René Charles, în vârstă de 15 ani, şi gemenii Eddy şi Nelson, în vârstă de şase ani, împreună cu René Angélil, cel care i-a fost și soț și manager, dar care din păcate s-a stins din viață din cauza cancerului, la vârsta de 74 de ani. 

Loading...

Citește și

  • Celine Dion

    Céline Dion, în vârstă de 51 de ani, este înnebunită după dansatorul spaniol Pepe Muñoz, care are doar 34 de ani. Cântăreața canadiană, care are o avere de 800 de milioane de dolari, este văduvă din anul 2016, când soțul ei, René Angelil, s-a ridicat la ceruri. Acum, faimoasa artistă este obsedată de legătura sentimentală pe care o are cu dansatorul ei. Prietenii sunt îngrijorați pentru că așa-zisul iubit al lui Dion, care a recunoscut că este homosexual, a acaparat-o întru totul și a izolat-o de familie și de apropiați. Mulți vorbesc că lui Céline i s-ar fi făcut farmece, informează publicația franceză ”Le Gossip”.

  • Zvonuri tot mai rele! Céline Dion este în pericol de moarte, scrie revista “Life&Style”. A­­pro­­piaţii vedetei canadiene se tem că a slăbit îngrozitor din cauza unei boli grave care o mistuie.