Ce nu ştiai despre Adele, de la formaţia preferată în copilărie până la cum îşi alege numele albumelor muzicale

106462096_974917929623637_633745752565312898_n.jpg

Adele îi preferă pe cei care nu se sfiesc să îi spună adevărul în faţă @Instagram
clickpentrufemei.ro
Citeste tot despre: 

Sunt mult lucruri de descoperit la Adele. Cântăreaţă şi compozitor distins cu 15 premii Grammy, Adele a avut ceva de transmis lumii întregi, încă de la primele piese muzicale lansate. Vocea ei s-a întipărit în mintea colctivă, iar fanii au început să o iubească, chiar şi cu cele 50 de kilograme în plus.

Cu toate că muzica ei a fost considerată greu de digerat şi emoţională, presa şi mulţi dintre cei care o ascultă au comparat-o cu Kate Perry, Lady Gaga şi alte nume importante din muzica pop. Însă când zici Adele, în numele ei de scenă (numele întreg: Adele Laurie Blue Adkins) nu mai încape nicio comparaţie. În ultimul an, artista a făcut schimbări majore în ceea ce priveşte aspectul ei, iar sportul a ajutat-o în acest sens. Adele nu se consideră un fan înfocat al sălii de fitness sau al mişcării în general, dar este conştientă că sportul a fost unul dintre secretele care i-au schimbat înfăţişarea.

Citește aici continuarea.

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1