BAFTA 2020: Vedetele s-au întrecut în ţinute reciclate. Scarlett Johansson, cea mai bine îmbrăcată actriţă

c1foto1_50_150_charlize_ther_copy.jpg

Charlize Theron (44 de ani)
Fotografii: Profimedia/Getty Images

Cele mai importante premii ale industriei cinematografice şi de teatru din Marea Britanie au fost decernate în cadrul unei ceremonii somptuoase care a avut loc duminică seara, la Royal Albert Hall, din Londra.

Gala a fost prezentată de actorul Graham Norton şi de Catherine, ducesa de Cambridge, a venit într-o rochie purtată şi în 2012. Premiile Academiei Britanice (BAFTA) sunt acordate anual ţinând cont de voturile membrilor. Mare câştigător al serii a fost filmul ”1917”, în regia lui Sam Mendes, cu şapte trofee.  

c2foto1-50-150-charlize-theron-profimedia-0496101122.jpg

Charlize Theron a purtat o rochie Dior

Cea de a 73-a ediţie a premiilor s-a desfăşurat sub semnul diversităţii şi al eforturilor de salvare a planetei. De aceea, sistemul de iluminare a fost ecologic, hainele au fost reciclate de la alte evenimente şi luate ”din dulap”. 

c3foto2-50-150-renee-zellweger-profimedia-0496107207.jpg

Renee Zellweger (50 de ani) a purtat o rochie Prada

Ducesa de Cambridge, Catherine (38 de ani), a purtat aceeaşi rochie Alexander McQueen pe care a mai purtat-o şi în 2012 şi a fost aplaudată la scenă deschisă. 

c4foto3-50-150-margot-robbie-profimedia-0496110651.jpg

Margot Robbie (29 de ani) a venit într-o ţinută Chanel

Charlize Theron (44 de ani) a venit într-o ţinută Dior cu bijuterii Tiffany. Premianta Renee Zellweger (50 de ani) a purtat o rochie Prada şi fiica lui Johnny Depp şi a Vanessei Paradis, Lilly-Rose (20 de ani), a purtat o rochie transparentă Chanel, care lăsa să se vadă că nu avea sutien. 

c5foto4-45-150-lilly-rose-profimedia-0496147456.jpg

Lilly-Rose Depp (20 de ani) a purtat o rochie transparentă Chanel

Margot Robbie (29 de ani) a avut sarcina să îi ia premiul colegului ei Brad Pitt şi a venit îmbrăcată cu o rochie Chanel.  ”Mama dragonilor” din ”Urzeala Tronurilor”, Emilia Clarke (33 de ani) a purtat o ţinută Schiaparelli cu accesorii Asprey. 

c6foto5-45-150-emilia-clarke-profimedia-0496096443.jpg

Emilia Clarke (33 de ani) a purtat o ţinută Schiaparelli

Poate cea mai elegantă de pe covorul roşu a fost Scarlett Johansson (35 de ani), care a venit într-o ţinută Atelier Versace. Rooney Mara (34 de ani), iubita câştigătorului Joaquin Phoenix, a purtat o ţinută Givenchy şi Laura Dern (52 de ani) a purtat o rochie Valentino.

c7foto6-45-150-scarlett-johannson-profimedia-0496096657.jpg

Scarlett Johansson (35 de ani) a venit într-o ţinută Atelier Versace

Al Pacino a căzut în patru labe

O scenă neobişnuită a avut loc chiar la începutul galei. Legendarul Al Pacino (79 de ani) care a fost nominalizat pentru rolul din ”The Irishman”, în regia lui Martin Scorsese, a căzut chiar sub ochii fotografilor.

Pacino s-a împiedicat de prima treaptă şi a căzut lovindu-se vizibil la tibie. I-a sărit în ajutor iubita lui de 40 de ani, Meital Dohan. Gurile rele spun că aceasta i-ar fi reproşat că a venit seara la BAFTA cu ochelarii de soare pe nas şi nu a văzut pe unde calcă.

Premiile BAFTA 2020

  • Cel mai bun film - “1917”
  • Cel mai bun film britanic - “1917”
  • Cel mai bun regizor - Sam Mendes (“1917”)
  • Cel mai bun actor în rol principal - Joaquin Phoenix (“Joker”)
  • Cea mai bună actriţă în rol principal - Renee Zellweger (“Judy”)
  • Cel mai bun actor în rol secundar - Brad Pitt (“Once Upon a Time... in Hollywood”)
  • Cea mai bună actriţă într-un rol secundar - Laura Dern, în filmul “Marriage Story” 
  • Cel mai bun scenariu original - “Parasite” (Han Jin Won, Bong Joon Ho)
  • Cel mai bun scenariu adaptat - “Jojo Rabbit” (Taika Waititi)
  • Cel mai bun film străin - “Parasite” (Bong Joon Ho)
  • Cea mai bună coloană sonoră - “Joker” (Hildur Guđnadottir)
  • Cea mai bună imagine - “1917”(Roger Deakins)

 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1