Carla Bruni, gravidă în luna a 2-a!

Citeste tot despre: 

Vestea că Prima Doamnă a Franţei este însărcinată a căzut ca un şoc. Conform Daily Mail, Carla Bruni a intrat în cea de-a doua lună de sarcină şi va naşte la sfârşitul anului.

Conform calculelor, micuţul va veni pe lume cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale de anul viitor, care vor avea loc în primăvară. Acesta nu este primul copil al Carlei Bruni, însă este primul al cuplului.

Conform surselor din apropierea familiei prezidenţiale, cei doi se străduiesc de mai demult să aducă pe lume un moştenitor.

Carla Bruni mai are un copil, Aurelian, venit pe lume în 2001, din relaţia cu filosoful Raphael Enthoven. Vestea că Prima Doamnă este însărcinată a apărut în ediţia franceză a revistei „Closer".

Jurnaliştii francezi au contactat reprezentanţii instituţiei prezidenţiale pentru confirmarea veştii, însă au primit un răspuns evaziv conform căruia „este încă prea devreme pentru a face publică o astfel de ştire".

„Este vorba de o sarcină extrem de grea, având în vedere faptul că mama are 43 de ani. Nu am publicat materialul decât în clipa în care am fost 100% sigur de adevărul său", a declarat pentru Daily Mail, Laurence Pieau, jurnalistul care a făcut dezvăluirea.

Nicolas Sarkozy mai are trei băieţi

Pe de altă parte, Nicolas Sarkozy mai are doi fii din căsătoria cu Marie Dominique Culioli: Pierre, de 26 de ani şi Jean, 24 de ani. Pierre Sarkozy este deja un cântăreţ şi compozitor de succes în Franţa.

Louis, 14 ani, din al doilea mariaj. Pierre Sarkozy, 26 de ani, din primul mariaj


Preşedintele Franţei mai are un fiu, Louis, de 14 ani, din căsătoria cu Cecilia Ciganer-Albeniz. La 56 de ani, el îşi doreşte din tot sufletul încă un moştenitor.



Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1