Care sunt cele mai bizare lucruri ale celebrităților, vândute la licitații!

lennon_bieber.jpg

john lennon justin bieber
Cele mai ciudate obiecte atinse sau deținute de celebrități și care sunt atât de dorite de fani
Foto: Getty

În lume există de mult trendul de a cheltui sume exorbitante de bani pe obiecte care au aparținut sau doar au fost folosite cândva de mari celebrități. Problema este că aceste obiecte sunt de multe ori cele mai nesemnificative (aparent) și e de-a dreptul bizar cum de cineva ar dori să cumpere așa ceva.

Fie că ne referim la piatra de la rinichi a lui Captain Kirk sau la testul de sarcină al lui Britney Spears, fanii înfocați ar da orice pentru a intra în posesia acestor lucruri. Marii admiratori ai unor astfel de celebrități nu prea au limite atunci când vine vorba de obiectele persoanle ale vedetelor. Sunt fani care își doresc o bucățică din felia de pâine prăjită lăsată deoparte de Justin Timberlake, un strop din sângele lui Ronald Reagan sau chiar hârtia igienică folosită de Scarlett Johansen, după cum precizează Express.co.uk.

scarlet.jpg

scarlett johanson
Unii fani ar fi în stare să cumpere chiar și hârtia igienică folosită de Scarlett Johanson
Foto: Getty

Oricât ar părea de bizar și de scârbos în ultimă instanță, o analiză a vânzărilor făcute de casele de licitație arată că obiectele enumerate mai sus sunt doar o mică parte din cele mai ciudate și mai căutate „comori” ale celebrităților.

La polul opus, există oamenii foarte bogați ai lumii care sunt dispuși să plătească și peste un milion de dolari pentru a cumpăra de exemplu rochia purtată de Judy Garland în „Vrăjitorul din Oz” sau superbul automobil Aston Martin condus de James Bond.

aston_martin.jpg

aston martin james bond
Automobilul Aston MArtin, folosit în filmele cu James Bond
Foto: Getty

Chiar și cele mai mărunte și mai insignifiante obiecte pot costa sume enorme de bani. Piatra de la rinichi a lui William Shatner a fost vândută cu peste 12.000 de dolari, iar suma este asemănătoare și pentru șuvița din părul lui Justin Bieber sau dintele lui John Lennon.

„Cultul celebrităților este atât de puternic, încât colecționarii sunt dispuși să plătească foarte mult pentru obiecte folosite sau atinse de oameni faimoși. Ei cred că acestea au ceva din esența celebrităților care le-au deținut și în acest fel, cei care le cumpără cred că obțin o parte din faima vedetelor”, scria în studiul despre lucrurile bizare vândute la licitații.

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1