Cannes 2015: Cine sunt jurații și care sunt filmele care se bat pentru Palme d'Or

Ultima actualizare:

    Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (2015) va avea loc între 13 şi 24 maifoto: gcprive.com
Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (2015) va avea loc între 13 şi 24 maifoto: gcprive.com

Juriul Festivalului de Film de la Cannes 2015 va fi prezidat de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen, laureaţi cu Palme d'Or în 1991, preşedinţia bicefală a juriului prestigiosului eveniment fiind o premieră în istoria acestuia.

Duet inseparabil al cinematografiei, catalogaţi des drept "regizorul cu două capete", fraţii Joel şi Ethan Coen, realizatori ai unor filme precum "Barton Fink" şi "Fargo", îi urmează la conducerea juriului festivalului Cannes 2015 regizoarei neozeelandeze Jane Campion, potrivit unui comunicat al organizatorilor. Alături de ei, vor juriza regizorii Guillermo del Toro şi Xavier Dolan, actriţele Sophie Marceau, Sienna Miller şi Rossy de Palma, compozitoarea Rokia Traoré şi actorul american Jake Gyllenhaal, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Cannes 2015: Filmele selecționate

Anul acesta, în competiţia oficială de la Cannes 2015 au fost selecţionate filmele "Dheepan", de Jacques Audiard, "La Loi Du Marché", de Stéphane Brizé, "Marguerite et Julien, de Valérie Donzelli, "Il Racconto Dei Racconti", de Matteo Garrone, "Carol", de Todd Haynes, "The Assassin/ Nie Yinniang", de Hou Hsiao Hsien, "Mountains May Depart/ Shan He Gu Ren", de Jia Zhang-Ke, "Our Little Sister/ Umimachi Diary, de Hirokazu Kore-Eda, "Macbeth", de Justin Kurzel, "The Lobster", de Yorgos Lanthimos, "Mon Roi", de Maïwenn, "Mia Madre", de Nanni Moretti, "Saul Fia", de László Nemes, "La giovinezza", de Paolo Sorrentino, "Louder Than Bombs", de Joachim Trier, "The Sea of Trees", de Gus Van Sant, şi "Sicario", de Denis Villeneuve. Alte titluri ar putea fi anunţate în următoarele zile, astfel încât competiţia oficială Cannes 2015 să cuprindă un număr de cel mult 20 de filme. Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc între 13 şi 24 mai.

Cannes 2015: Guillermo del Toro, nimonalizat la Oscar în 2007

Guillermo del Toro (membru al juriului Cannes 2015) a fost nominalizat la premiul Oscar în anul 2007, în calitate de scenarist al filmului "Labirintul lui Pan/ Pan's Labyrinth", pe care l-a şi regizat. Printre filmele regizate de cineastul mexican se numără cele două pelicule din seria "Hellboy" şi "Blade II", dar şi "Pacific Rim". El este, de asemenea, scenaristul celor trei filme din trilogia "Hobbitul".

Cannes 2015: Jake Gyllenhaal provine dintr-o familie de cineaști

Jake Gyllenhaal (membru al juriului Cannes 2015), provenind dintr-o familie de cineaşti, s-a făcut remarcat în filmul cult "Donnie Darko", în 2001, iar rolul din SF-ul "Unde vei fi poimâine?/ The Day After Tomorrow", din 2004, l-a propulsat la statutul de star internaţional, confirmat ulterior de evoluţia sa din filmul recompensat cu Oscar "O iubire secretă/ Brokeback Mountain" (2005), în care a jucat alături de regretatul Heath Ledger. Recent, actorul a jucat alături de Hugh Jackman în drama "Prizonieri/ Prisoners" (2013) şi în "Nightcrawler" (2014), regizat de Dan Gilroy, în care Gyllenhaal este un jurnalist freelancer care desfăşoară o anchetă într-un cartier rău famat din Los Angeles.

Cannes 2015: Xavier Dolan, trei premii la festivalul din 2009

Xavier Dolan (membru al juriului Cannes 2015) în vârstă de 26 de ani, este actor şi regizor canadian. A atras atenţia internaţională cu primul film pe care l-a regizat, "Am omorât-o pe mama ta/ J'ai tué ma mere", care a câştigat trei premii la Festivalul de la Cannes 2009. După acest lungmetraj, Dolan a realizat "Iubiri imaginare/ Les Amours Imaginaires/ Heartbeats", "Laurence până la capăt/ Laurence Anyways", "Tom la fermă/ Tom à la ferme" şi "Mami/ Mommy".

Cannes 2015: Sienna Miller, nominalizată la Globurile de Aur

Sienna Miller(membru al juriului Cannes 2015) a cochetat cu industria modei, lucrând ca model şi designer. Miller a devenit cunoscută pentru rolurile din filmele "Alfie" (2004), "Factory Girl" (2006) şi "Triunghiul dragostei" (2008). În 2009, Miller a apărut pe afişul filmului "G.I. Joe: Rise of Cobra". Recent a apărut în filmul "American Sniper", de Clint Eastwood, nominalizat la şase premii Oscar şi recompensat cu trofeul Academiei americane pentru cel mai bun montaj de sunet. Pentru rolul din "The Girl", de Julian Jarrold, a fost nominalizată la Globurile de Aur.

Cannes 2015: Sophie Marceau a fost Bond Girl

Sophie Marceau (membru al juriului Cannes 2015), care a jucat în peste 35 de lungmetraje, a devenit populară în adolescenţă prin filmele ei de debut "Prima dragoste/ La Boum" (1980) şi "Prima dragoste 2/ La Boum 2" (1982), cel din urmă aducându-i premiul César pentru cea mai promiţătoare actriţă. În afara filmelor făcute în limba franceză, ea a jucat şi în pelicule hollywoodiene cu succes de casă, precum "Fiica lui d'Artagnan/ La Fille d'Artagnan" (1994), "Inimă neînfricată/ Braveheart" (1995), "Anna Karenina" (1997), şi a fost aleasă Bond Girl pentru a juca în al 19-lea film din seria "James Bond", intitulat "Lumea e prea mică/ The World Is Not Enough" (1999).

Cannes 2015: Rossy de Palma, purtătoare de cuvânt pentru copiii din Africa

Rossy de Palma (membru al juriului Cannes 2015) a debutat în anul 1988, în filmul regizorului Pedro Almodóvar "Women on the Verge of a Nervous Breakdown" şi a devenit model şi muză pentru o serie de designeri precum Jean-Paul Gaultier, Thierry Mugler şi Sybilla. Statul ei de personaj-simbol în lumea modei a fost întărit de rolul în filmul lui Robert Altman, din 1994, "Prêt-à-Porter". În prezent, Rossy de Palma este actriţă de teatru şi purtător de cuvânt al Ghanian Charity OrphanAid Africa.

Cannes 2015: Rokia Traoré a călătorit prin toată lumea

Rokia Traoré (membru al juriului Cannes 2015), originară din Mali, este cântăreaţă, compozitoare şi chitaristă şi deţinătoare a premiului Victoires de la Musique. Cu un tată diplomat, a călătorit în numeroase ţări, iar astfel se explică influenţele variate din muzica sa. În 1997, a obţinut premiul African Discovery din partea Radio France Internationale. Albumul de debut, "Mouneïssa (Label Bleu)", a fost lansat în 1998 şi a fost lăudat pentru amestecul de combinaţii între muzica tradiţională din Mali şi abordarea proaspătă. Are la activ cinci albume lansate, cel mai recent, "Beautiful Africa", în 2013, an în care a cântat la celebrul Festival Glastonbury din Marea Britanie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
banner dana nălbaru png
image
actualitate.net
image
actualitate.net