Al Bano a făcut infarct și a fost operat de urgență

Ultima actualizare:

    Al Bano a fost operat de urgență la RomaFoto: Facebook
Al Bano a fost operat de urgență la RomaFoto: Facebook

Cântărețul italian Al Bano a suferit un infarct vineri seară, 9 decembrie, și a fost operat de urgență la Roma. Operația a decurs foarte bine, drept dovadă că artistul a și acordat un interviu în dimineața zilei următoare.

Al Bano se afla pe o scenă aflată în apropierea Pieței Sfântul Petru din Vatican atunci când a simțit dureri puternice în piept, notează news.ro, care citează Corriere della Sera. Criza cardiacă a fost resimțită pentru a doua oară pe parcursul zilei de vineri, așa că solistul a fost transportat de urgență la spital, unde a și fost operat timp de trei ore.

Artistul a fost conștient pe parcursul intervenției, iar medicii i-au reconstruit două vase coronariene. Al Bano a povestit despre întreaga experiență: "Am simţit prima durere vineri seară, în jurul orei 18.00. Apoi, a urmat a doua. În jurul orei 20.00 am fost dus la spital. Operaţia a durat trei ore. Aveam o problemă gravă, care a fost rezolvată foarte bine de către medici. Acum mă simt bine. Sunt întinerit, voi pleca într-un turneu. Dacă totul merge bine, în câteva zile voi fi externat. E foarte bine aşa, pentru că am atât de multe lucruri de făcut ". 

image
image
image
image
image
image
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
image
actualitate.net
image
actualitate.net