Actorul Rip Torn, cunoscut pentru rolul din «Men In Black», a murit la 88 de ani

Ultima actualizare:

    Actorul Rip Torn a murit la vârsta de 46 de ani Foto:GettyImages
Actorul Rip Torn a murit la vârsta de 46 de ani Foto:GettyImages

Actorul Rip Torn, nominalizat la premiile Oscar şi Tony, cunoscut pentru roluri din filme ca Cross Creek” şi „Men in Black”, a murit la vârsta de 88 de ani.

Torn a murit marţi, 9 iulie, în Lakeville, scrie presa americană, care îl citează pe agentul actorului.  Actorul, pe numele său real Elmore Rual Torn Jr., a jucat în filme, seriale de televiziune, dar şi teatru, în spectacole ca „Sweet Bird of Youth” şi „Anna Christie”.

Spre desosebire de majoritatea actorilor, care ajung pe scenele din New York înainte de a începe o carieră cinematografică, Torn a ajuns la Hollywood după încheierea studiilor. Şi-a făcut debutul pe marile ecrane în filmul „Baby Doll” (1956) al lui Elia Kazan, apoi cu acelaşi regizor a colaborat pentru „A Face in the Crowd”. Actorul s-a îndreptat mai târziu spre New York, unde a studiat dans şi actorie cu Lee Strasberg, la Actors Studio, unde a dus-o şi pe verişoara lui Sissy Spacek.

Pentru prima lui apariţie pe Broadway - rol secundar în spectacolul „Sweet Bird of Youth” al lui Kazan, după Tennessee Williams - a primit în 1960 o nominalizare la premiile Tony. Mai târziu, l-a înlocuit pe Paul Newman în rolul principal. Împreună cu Newman şi Geraldine Page (care i-a devenit soţie în 1963), şi-a reluat personajul în adaptarea cinematografică lansată în 1962. 

A devenit celebru în urma rolurilor din show-urile TV live din anii 1950 „Omnibus”, „Playhouse 90” şi „The United States Steel Hour”.

Şi-a continuat activitatea în teatru, şi a jucat alături de Gregory Peck, în „Pork Chop Hill” (1959), şi în „King of Kings” (1961) al lui Nicholas Ray.

În afara Broadway, a debutat în „Desire Under the Elms” al lui Eugene O’Neill, iar în 1967 a câştigat un premiu Obie pentru rolul din „Deer Park” al lui Norman Mailer.

Rip Torn, cunoscut pentru comportamentul său ciudat în timpul filmărilor 

Ar fi trebuit să joace în „Easy Rider”, însă capriciile şi comportamentul său ciudat afişat în trecut pe platourile de filmare au făcut să rateze apariţia. Actorul a fost nominalizat la Oscar în 1984 pentru rolul secundar din „Cross Creek” al lui Martin Ritt. 

A interpretat personaje istorice ca Walt Whitman şi Kit Carson, dar şi trei preşedinţi americani - Lyndon Johnson, Ulysses S. Grant şi Richard Nixon - şi a jucat timp de şase ani în „The Larry Sanders Show”, începând din 1992. Pentru acesta din urmă a primit, în 1996, un premiu Emmy. Pentru rolurile din „The Atlanta Child Murders” şi „Chicago Hope” a fost, de asemenea, nominalizat la Emmy.

Rip Torn a regizat un film - în 1988, a fost lansat „The Telephone”, în care rolul principal a fost interpretat de Whoopi Goldberg - şi mai multe spectacole de teatru.

Înainte de Geraldine Page, cu care a fost căsătorit până în 1987, când ea a murit, şi cu care a avut trei copii, Torn a mai fost căsătorit cu Ann Wedgeworth, cu care a avut un copil. Cu Amy Wright, a treia lui soţie, actorul a avut doi copii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
dan bordeianu si adela popescu jpg
madalina ghenea jpg
dem rădulescu webp
shakira getty jpg
banner Alexandra Ungureanu si Sanziana Negru png
1 mihaela bilic alimentatie in post jpg jpeg
dan negru facebook jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net