Actorul Michael B. Jordan, desemnat cel mai sexy bărbat în viață

Ultima actualizare:

    Michael B. Jordan, desemnat de „People” cel mai sexy bărbat în viațăFoto: Getty Images
Michael B. Jordan, desemnat de „People” cel mai sexy bărbat în viațăFoto: Getty Images

Actorul american Michael B. Jordan, cunoscut în special pentru rolul din filmul „Black Panther”, a fost desemnat de revista People drept „cel mai sexy bărbat în viaţă” în 2020. Acesta este al treilea an la rând când o vedetă de culoare câştigă titlul.

Jordan, în vârstă de 33 de ani, a declarat într-un interviu publicat de revistă: „Este un sentiment mişto. Lumea a făcut mereu gluma aia «Mike, ăsta este probabil singurul lucru pe care nu o să îl obţii». Dar este un club bun din care să faci parte”.

Actorul a precizat că întreaga familie i-a fost un important sprijin de-a lungul anilor. „Mama şi tatăl meu au sacrificat atât de multe pentru noi. Sunt recunoscător”. 

Michael B. Jordan şi-a început cariera de actor în copilărie, în emisiuni TV ca „All My Children” şi a devenit cunoscut odată cu drama socială „Fruitvale Station” (2013). În 2015, el jucat în sequel-ul „Rocky”, „Creed”, iar trei ani mai târziu l-a interpretat pe Erik Killmonger în „Black Panther”, care a avut un mare succes.

Jordan, al cărui titlu de “cel mai mai sexy bărbat în viaţă” a fost anunţat la emisiunea TV “Jimmy Kimmel Live!”, îi succede celebrului cântăreţ John Legend, care obţinuse titlul în 2019.

Jimmy reveals @People’s #SexiestManAlive! pic.twitter.com/FGmy65IOav — Jimmy Kimmel Live (@JimmyKimmelLive) November 18, 2020

Jimmy reveals @People’s #SexiestManAlive! pic.twitter.com/FGmy65IOav

— Jimmy Kimmel Live (@JimmyKimmelLive) November 18, 2020

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net