Accidente sexy la ședințe foto! Cei mai frumoși sâni «au scăpat» pe Internet

Ultima actualizare:

    Nina Agdal, cu sânii la vedere în timpul unei ședințe foto Foto: Profimedia
Nina Agdal, cu sânii la vedere în timpul unei ședințe foto Foto: Profimedia

Se întâmplă chiar și în cazul ședințelor foto profesioniste, nu doar pe stradă, din neatenție! Câteva modele celebre au simțit pe pielea lor ce înseamnă, cu adevărat, „wardrobe malfunction”(gafă vestimentară n.r) și, din păcate pentru ele, fotografii aflați la fața locului n-au dormit la „post”, ci au imortalizat momentul în care unele dintre părțile lor intime „au ieșit” la iveală.

Chiar dacă înainte de orice ședință foto modelul petrece ore pentru a se pregăti de pozatul în fața camerelor, se întâmplă uneori să mai existe și nereguli, generate de locația unde are loc shootingul (vânt puternic) sau de mișcările corpului, care schimbă poziția hainelor și dezvăluie unele părți intime alte vedetelor în cauză. 

Accidente sexy la ședințe foto! Au rămas cu părțile intime la vedere 

Câteva imagini de genul au ajuns și pe internet, în care modele celebre au fost surprinse cu sânii la vedere, în timpul unor accidente „sexy” la sedințele foto. Cea mai recentă întâmplare de acest tip a avut-o ca protagonistă pe Ariadna Gutierrez, o actriță de origine columbiană și deținătoare a unui titlu de miss din cadrul unui concurs de frumusețe, și-a arătat pielea frumos bronzată pe o plajă din Miami, însă câteva schimbări și ajustări ale costumului ei de baie au lăsat să se vadă mai mult decât aceasta și-ar fi dorit. 

Într-o primă fază, Ariadnei i s-a desprins șnurul de la slip, lăsându-i posteriorul la vedere, iar mai apoi, aceasta a avut câteva probleme și cu sutienul de baie, care nu i-a „ascuns” cum trebuie unul dintre sâni. Nici modelul Alessandra Ambrosio nu a scăpat de un incident asemănător, când în timpul unei ședințe foto, rochia mult prea decoltată i-a lăsa la vedere, de asemenea, un sân. 

Următoarea pe lista „accidentelor sexy” a fost Joy Corrigan, fotomodelul rămânând în sânii goi pe plajă în timpul unui shooting, neputând să își ascundă cu mâinile unul dintre sâni. „Inamicul” lui Kate Upton a fost vântul, care i-a ridicat aproape complet fusta, lăsându-i la vedere posteriorul. Kelly Rohrbach a vrut să le ofere fotografilor un pictorial incendiar, pozând topless, acoperită doar de o geacă de piele, însă în timp ce și-a ridicat una dintre mâni pentru a-și ajusta postura, unul dintre sâni nu a mai vrut să se „ascundă” sub geacă. 

Nina Agdal a pozat într-o rochie transparentă și decoltată, combinația „fatală” care a făcut ca o poză cu sânii ei să ajungă rapid pe internet. Suki Waterhouse a lăsat, de asemenea, mai mult decât și-ar fi dorit la vedere, în timpul unei ședințe foto deloc statice, care implica mișcare, pentru captarea unei imagini cât mai originale. Rochia și-a mutat puțin poziția, iar unul dintre sânii modelului a ieșit la iveală prin partea laterală. 

image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net