Vacanța de vară pe timp de pandemie. Tot ce trebuie să știi dacă mergi în Grecia sau Bulgaria

Ultima actualizare:

    În Grecia, plajele vor fi deschise de la 15 iunie. Turștii vor trebui să respecte distanțarea fizică
În Grecia, plajele vor fi deschise de la 15 iunie. Turștii vor trebui să respecte distanțarea fizică

Vacanța de vară pe timp de pandemie nu va semăna deloc cu ceea ce știam până acum. Iată ce trebuie să știe orice turist care merge la mare în Grecia sau Bulgaria!

Dacă vrei să mergi în această vară în vacanță în Grecia sau Bulgaria, va trebui să cunoști regulile impuse de aceste țări în ceea ce privește distanțarea socială, dar și care sunt prețurile la cazare.

Vacanța de vară pe timp de pandemie. Care sunt prețurile la cazare în Grecia și Bulgaria

Principalul turoperator pe destinația Bulgaria a făcut, recent, o analiză a prețurilor care sunt practicate anul acesta pe litoralul bulgăresc dar și în Grecia. Uite cât vei scoate anul acesta din buzunare!

Tarifele pe litoralul din Bulgaria

Hotelurile de 5 stele din Nisipurile de Aur îşi aşteaptă turiştii cu tarife cuprinse între 48 şi 52 de euro, aici fiind inclus doar micul dejun, potrivit Hotnews. La 4 stele, tarifele pentru cazare cu mic dejun variază în jurul cotei de 25 de euro/persoană, în timp ce la all inclusive, acestea urcă până la 40 de euro. La 3 stele, diferenţa pe noapte între hotelurile care oferă mic dejun şi all inclusive nu este decât de 5 euro. Adică 20-22 euro/ noapte sau 25-27 euro/persoană. Pentru luna iulie şi august, bulgarii majorează preţurile cu 10-15 euro de persoană pe noapte la fiecare categorie de hotel, iar în septembrie, preţurile ajung la nivelul lunii iunie.

În Sunny Beach, pentru lunile iunie şi septembrie, tarifele pe noapte la 5 stele variază între 60 şi 65 de euro, la 4 stele, coboară la 40-45 de euro/ persoană în funcţie de regimul ales, iar la 3 stele cu mic dejun preţul este de 20 de euro/ noapte, iar cu all inclusive, 25-30 euro/ noapte.

În schimb, când vorbim de lunile iulie şi august, la 5 stele cu all inclusive, tarifele se majorează până la 77-80 de euro. La 4 stele, all inclusive: 48-55 euro, cu mic dejun: 40-45 euro. Pentru hotelurile de 3 stele, preţurile sunt cuprinse între 30 şi 40 de euro în funcţie de masă.

Tarifele pe litoralul din Grecia

În luna iulie, preţurile pornesc de la 22-25 de euro/ noapte în Thassos, la hotelurile de 3 stele cu self catering, iar cu mic dejun preţurile ajung la 40-45 de euro. La 4 stele, preţurile variază între 70 şi 80 de euro, dacă alegeţi cazare cu mic dejun sau demipensiune, iar la 5 stele, tarifele oscilează între 70 şi 90 de euro.

Pentru luna august, Thassos are tarife de 55 de euro/persoană la hotelurile de 3 stele, iar la 4 stele acestea se duc la 75-85 de euro/persoană, în timp ce la 5 stele pot ajunge şi la 100 de euro/persoană. În luna septembrie, preţurile scad cu 10-15 euro/ pe noapte sub cele practicate în iulie.

De asemenea, în Halkidiki la un hotel de 3 stele, preţurile sunt de 35-55 euro în iulie, de 45-65 euro în august şi de 35-60 euro în septembrie, toate tarifele fiind pentru o persoană pe noapte. Hotelurile de 4 stele au preţuri de 40-90 euro în iulie, de 80-110 euro în luna august şi de 50-100 euro în septembrie, iar cele de 5 stele, de 75-100 euro în iunie, 90-125 euro în august şi 80-105 euro în septembrie.

Tarifele variază în funcţie de regimul ales. Cele mai mici preţuri sunt cele în care este inclus doar micul dejun, în timp ce tarifele mai mari sunt pentru cazarea cu all inclusive.

Hotelurile din Grecia au un medic de gardă

Potrivit unui comunicat de presă emis de Ambasada Greciei în România, vacanța de vară pe timp de pandemie va fi posibilă doar dacă se respectă anumite reguli și măsuri. Astfel, turiștii pot intra în țară începând cu data de 15 iunie, fără nici un fel de măsuri de carantină. Este vorba despre turiștii din România, Bulgaria și alte state UE cu un profil epidemiologic similar cu cel al Greciei. Restaurantele şi cafenele din Grecia au fost redeschise încă din 25 mai, cu păstrarea distanţei sociale prin rearanjarea locurilor. Începând din 1 iunie vor fi redeschise şi camping-urile şi hotelurile, urmate din 15 iunie de toate spaţiile de cazare a turiştilor. De asemenea, până la finele lunii iunie, zborurile spre Grecia vor ateriza numai la aeroporturile din Atena şi Salonic. Începând din 1 iulie, zborurile din străinatate vor fi reluate pe toate aeroporturile din Grecia.

Reguli de distanțare fizică pe plajă: 4 metri între umbrele

Ambasada subliniază că protocoalele sanitare se aplică pentru toate hotelurile din Grecia, care vor fi obligate să aibă un doctor la dispoziţie care va acţiona în funcţie de instrucţiunile primite de la organizaţiile de sănătate publică. De asemenea, personalul va avea echipamente de protecţie şi va fi supus scanării termice. Numai piscinele exterioare vor fi autorizate să opereze. De asemenea, vor fi urmate regulile de distanţare socială pe plajele din Grecia. Astfel, autorităţile au impus respectarea măsurilor de distanţare fizică pe plajă, noile norme precizând şi distanţa minimă dintre umbrele. Pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi va fi permis accesul al cel mult 40 de persoane, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie cel puţin patru metri. Vacanța de vară pe timp de pandemie în Grecia și Bulgaria nu seamănă nici pe departe cu ce am trăit în anii trecuți, însă ne putem bucura de soare, de plajă, de apă, ne putem distra și ne putem odihni chiardacă va trebui să respectăm regulile de distanțare fizică.

Citește și: 

Din 12 iunie, intră în graficul CFR Trenurile Soarelui

Litoralul românesc s-a umplut iar de viață. Sute de oameni au furat startul și au început „marea relaxare”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
costel corduneanu jpg
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
hannah gutierrez X jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net