Trucul genial pentru a scăpa de înțăpăturile țânțarilor

Ultima actualizare:

    Țânțarii sunt atrași în primul rând de miros
Țânțarii sunt atrași în primul rând de miros

Ce frumoase sunt serile liniştite de vară, la o plimbare prin parc sau când savurezi o limonadă pe propria terasă! Din păcate, toată bucuria şi starea de zen pot fi spulberate într-o clipă, cât ai zice „zzzzzttt”. Ai ghicit - un ţânţar insistent e suficient să-ţi strice seara. Şi, cum insecticidele clasice pot cauza reacţii alergice, îți dezvăluim câteva soluții geniale pentru a-i pune pe fugă.

Cum scapi de înțepăturile țânțarilor: ia o pastilă de vitamina B

Medicul Mihaela Bilic a descoperit un truc genial pentru a te feri de înțepăturile țânțarilor. „Cu o jumătate de oră – o oră înainte de a ieși la terasă luați o pastilă de B complex. Nu se știe care din aceste vitamine din grupul B nu este pe placul țânțarilor, ei vor refuza să vă mai ciupească. Dar atenție, nu faceți din asta un obicei, pentru că prea multe vitamine din grupul B cresc pofta de mâncare. Și atunci ar fi păcat să avem probleme cu silueta de frica unor țânțari”, a povestit nutriționistul într-un video pe pagina sa de Instagram.

Alte trucuri inedite

  • Mănâncă usturoi. Vei mirosi prin toţi porii, iar ţânţarilor nu le va plăcea. Este drept că nici partenerilor tăi de discuţie.
  • Pune-ţi lângă tine, pe terasă sau lângă pat, atunci când dormi, un ventilator electric. Ţânţarii nu sunt suficient de puternici ca să poată zbura contra curentului sau să rămână aşezaţi pe tine.
  • Ţânţarilor le place apa şi vegetaţia înaltă, aşa că ai grijă să-ţi tunzi des gazonul şi să nu laşi apa să băltească prin jurul casei.

Mirosuri care pun țânțarii pe fugă

Flori și mirodenii pe care le poți planta la ghiveci sau în grădină

Plantează-ţi în jurul casei sau în ghivecele de pe balcon gălbenele, garofiţe şi regina nopţii. Aceste flori, cu miros îmbătător, ţin ţânţarii la distanţă.  Alte plante înmiresmate, care nu sunt pe placul enervantelor insecte, sunt cimbrul, busuiocul şi menta. Puse în apropierea ferestrelor, vor forma o barieră de netrecut pentru ţânţari.

Dă-te cu „parfum” din uleiuri esențiale

Ține la-ndemână un pulverizator cu uleiuri esențiale diluate în apă
Ține la-ndemână un pulverizator cu uleiuri esențiale diluate în apă

Uleiul de arbore de ceai are numeroase beneficii pentru piele, este un foarte puternic antibacterian şi antifungic, dar, în acelaşi timp, este arma perfectă împotriva ţânţarilor. Pune câteva picături de ulei într-un vaporizator, diluat în apă, şi pulverizează pe piele. Vei mirosi frumos şi vei fi ferit de muşcături.

Soluții când faci grătar

Rozmarinul este scutul tău de protecţie atunci când faci grătar afară. Ştii şi tu cât pot fi de enervanţi ţânţarii când stai în curte cu o bere în mână, la grătar. Nu şi dacă presari pe cărbunii încinci puţin rozmarin. Poţi să-ţi condimentezi şi carnea. Te vei bucura de o aromă mai bună, în linişte şi pace.

Scut împotriva țânțarilor, din lavandă

Mirosul de lavandă, atât de iubit de oameni, atât de urât de ţânţari. Atârnă-ţi la ferestre săculeţi de plantă uscată sau creează-ţi o atmosferă romantică punând pe măsuţa de lângă fereastră lumânărele de lavandă. Mai poţi folosi lavanda sub formă de ulei esenţial. Amestecă 30 de picături de ulei de lavandă cu ulei de măsline presat la rece şi unge-te pe tot corpul. Nu numai că îţi vei hidrata pielea şi vei mirosi frumos, dar toţi ţânţarii vor fugi de tine.

De cine sunt atrași țânțarii

Înțepătura țânțarului poate transmite boli grave, dar nu și cornavirusul, spun medicii
Înțepătura țânțarului poate transmite boli grave, dar nu și cornavirusul, spun medicii

Există mituri care spun că țânțarii te mușcă pe tine pentru că „ai sângele dulce”, sau „mai bun decât al prietenilor din grup”, trebuie să știi că totul ține de miros. În realitate, până să guşte sângele, insectele sunt atrase de miros. „Bacteriile de pe pielea noastră oferă un miros apetisant pentru ţânţari. Pielea unor persoane produce o cantitate mai mare de anumite substanţe chimice, precum acidul lactic, care atrage insectele. Cu cât transpirăm mai mult, cu cât petrecem mai mult timp în aer liber, cu atât mirosul e mai puternic şi mai atrăgător pentru insecte”, explică dr. Zwiebel, profesor în ştiinţe biologice, citat de descopera.ro. Recomandarea este să ne hidratăm mai mult, în felul acesta se reduce cantitatea de substanţe chimice din transpiraţie.

De asemenea, ţânţarii sunt atraşi de căldură şi de dioxidul de carbon emanate de „vânat”. Persoanele supraponderale, sportivii care transpiră mult şi femeile însărcinate sunt adesea victime sigure, deoarece corpul lor consumă mai multă energie, emană căldură şi expiră mai mult dioxid de carbon. Persoanele care au consumat alcool sunt şi ele ţinte.

Curiozități despre țânțari

  • Se cunosc peste 2.700 de specii de ţânţari, dintre care circa 100 sunt periculoase şi pot transmite boli grave, precum malaria, febra West Nile sau virusul Zika.
  • Doar femelele înţeapă şi se hrănesc cu sânge; masculii se hrănesc cu nectar sau sucuri din plante.
  • Atunci când înţeapă, ţânţarul lasă în piele un anestezic local şi o parte din saliva sa. Organismul uman reacţionează şi, percepând aceste substanţe ca pe un invadator străin, trimite histamine pentru a contracara. Abţine-te de la scărpinat, căci acest gest duce la împrăştierea salivei ţânţarului, ceea ce stimulează producerea a şi mai multor anticorpi, care vor amplifica senzaţia de mâncărime.
image
image
image
image
image
image
japoneza shutterstock 1824440588 jpg
iasi oras romania jpg
masa de pranz jpeg
ligia deca cozi gradinite de vara inscriere 842028 webp
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net