Concediu în pandemie, în afara țării. În ce condiții pot călători românii în Grecia, Italia sau Spania

Ultima actualizare:

    Grecia își așteaptă turiștiiFOTO: Pixabay.com
Grecia își așteaptă turiștiiFOTO: Pixabay.com

A venit vara și, odată cu ea, sezonul concediilor. Anul trecut, mulți dintre cei care obișnuiau să meargă în străinătate au avut de suferit din cauza restricțiilor înpuse de pandemie. Însă, în acest an turiștii care vor să meargă în Grecia, Italia sau Spania, o pot face mai ușor, respectând, însă, unele condiții.

Acum majoritatea țărilor au ieșit acum din lockdown, iar lucrurile revin încet la normal. Cei care s-au vaccinat pot folosi, de la 1 iulie, la nivel european, certificatul verde COVID.

Ministerul Afacerilor Externe a postat pe site-ul instituției regulile pe care trebuie să le respecte românii dar și ce beneficii au atunci când merg în destinațiile de vacanță.

Cum mergem în Grecia

Intrarea în Grecia le este permisă persoanelor care prezintă un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul țării/prezintă un certificat de vaccinare (redactat în engleză) care să ateste că au trecut cel puțin 14 zile de la efectuarea rapelului/prezintă dovada emisă de un laborator autorizat că au trecut prin Covid-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni înainte de sosirea în Grecia, se arată pe site-ul MAE.

De asemenea, este obligatorie prezentarea formularului PLF (Passager Locator Form), online, cu cel puțin 24 de ore înainte de efectuarea călătoriei, indiferent de statul de proveniență.

Autoritățile elene efectuează în continuare teste rapide, aleatorii, la punctele de trecere a frontierei.

Regulile sunt valabile până în 7 iunie.

Cum călătorim în Italia. Această țară este în stare de urgență până la 31 iulie.

Cei care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României și vor să meargă în Italia trebuie să prezinte la intrarea în țară un test PCR negativ sau test antigen Covid efectuat cu cel mult 48 de ore înainte. Copiii care au până în 2 ani sunt exceptați.

Persoanele care nu prezintă unul dintre aceste documente au obligația de a se supune măsurii de supraveghere sanitare și de a se autoizola timp de 10 zile, la domiciliu sau reședință. După cele 10 zile, trebuie să facă un test, arată MAE.

Orice persoană care intră în Italia trebuie să completeze un formular digital de localizare a pasagerilor.

Cum călătorim în Spania. Începând cu data de 7 iunie 2021, toți pasagerii care sosesc din România pe cale aeriană trebuie să prezinte la intrarea în Spania unul dintre următoarele documente:

- un certificat care atestă vaccinarea completă împotriva COVID-19 cu cel puțin 14 zile anterior călătoriei;

-un test negativ PCR sau un test negativ antigen pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

- un certificat de recuperare post-Covid (acesta poate fi un document eliberat de un serviciu medical la 11 zile de la depistarea infectării cu Covid. Acest certificat este valabil timp de 180 zile).

Copiii sub 6 ani  sunt exceptați de la măsura obligației prezentării acestor documente justificative.

De asemenea, toate persoanele care călătoresc spre Spania, pe cale aeriană sau maritimă, trebuie să completeze, anterior efectuării călătoriei, un formular privind starea de sănătate prin intermediul aplicației Spain Travel Health (SpTH) sau a paginii de internet www.spth.gob.es .

Pe site-ul MAE se găsesc informații despre intrarea în țară pentru toate statele UE. Important este să ne informăm.

Citește și:Certificatul Verde European. Când va fi lansat în România și de unde îl vom descărca

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net