1.250 de lei să dormi de Revelion chiar în patul lui Ceauşescu

Ultima actualizare:

    Aşa arată dormitorul  familiei Ceauşescu
Aşa arată dormitorul familiei Ceauşescu

Nostalgicii Epocii de Aur, dar şi iubitorii de munte,  au o alternativă cel puţin inedită de petrecere a  nopţii dintre ani. Pentru 1.250 de lei de persoană, pot  sta la cabana Paltinu, fosta cabană de vânătoare a lui  Nicolae Ceauşescu de la Bâlea Lac. De asemenea,  se pot închiria şi casele pe unde îşi face veacul prin  Transilvania moştenirorul tronului britanic.

Bâlea Lac

Preţul include patru nopţi de cazare cu pensiune completă, masă festivă de Revelion şi cină festivă pe 1 ianuarie, dar şi posibilitatea de a dormi în patul fostului dicator, de a sta la masa la care Ceuşescu obişnuia să se relaxeze cu prietenii la o poveste sau chiar de a încinge o partidă de cărţi la măsuţa specială, la care dictatorul împreună cu Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Manea Mănescu jucau şeptică.

Toate piesele de mobilier sunt din 89

simeon stalpnicul png

„Apartamentul l-am conservat cât am putut, mare parte din lucruri sunt din 1989, partea de la intrare, lambriurile de lemn, parchetul, mocheta, lampa, scrinul, masa, tot mobilierul din dormitor, dar şi masa de şeptică. Am intervenit în baie, care a fost schimbată în totalitate, am schimbat geamurile şi am pus frigider şi televizor", explică Marius Olariu, directorul Bâlea Turism, societate de care aparţine cabana.

Cabanierul Liviu Turcu ne arată masa de şeptică a dictatorului

simeon stalpnicul png

Apartamentul dictatorului a găzduit de-a lungul timupului numeroase personalităţi, printre cei care i-au trecut pragul numărându-se ambasadori, miniştri, primarul Constanţei, Radu Mazăre, Dem Rădulescu, Nicu Alifantis, Gheorghe Gheorghiu sau Daniel Iordăchioaie. De asemenea, aici au dormit turişti români, dar şi străini, din ţări precum Ungaria, Germania, Austria sau Israel.

39 de euro/zi,  la conacul  Prinţului Charles

Visezi la o atmosferă rustică de Sărbători, la un pahar de vin fiert, în faţa şemineului? E musai să încerci pensiunile din Transilvania! Pentru 39 de euro/zi, poţi petrece ca-n basme chiar în casa prinţului Charles al Marii Britanii.Pensiunea Prinţului de Wales din Valea Zălanului, dar şi casa contelui Kalnoky din Micloşoara, îşi aşteaptă încă oaspeţii pentru sărbătorile din acest an.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Preţurile sunt aceleaşi pentru ambele locaţii: 39 de euro/zi, cazare cu mic dejun. Dacă alegeţi regimul de pensiune completă, trebuie să ştiţi că va mai trebui să scoateţi din buzunare 15 euro pentru masa de prânz şi 18 euro pentru cină, în aceste tarife fiind incluse şi băuturile.

Clădirile sunt case vechi ţărăneşti, restaurate şi mobilate în stil tradiţional şi pot fi rezervate la www.transylvaniancastle.com. Pentru oaspeţii de la Micloşoara, dar şi pentru cei cazaţi în casa Prinţului de Wales din Valea Zălanului, gazdele au pregătit excursii culturale şi drumeţii în natură cu ghid, inclusiv plimbare cu sania trasă de cai.

Click!spune

Cabana Paltinu a fost dată în funcţiune în 1972, având iniţial 10 camere de locuit, una pentru cabanier şi una pentru ofiţerii de securitate.

A fost reabiltată în 2008, fiind construiţi peste 600 de metri pătraţi de suprafaţă utilă cu camere pentru turişti şi personal, un apartament, saună şi sală de fitness.

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net