Windows 10 și pirateria. Va reuși noul sistem ceea ce nu au putut predecesorii

Ultima actualizare:
Windows 10 nu este gratuit
Windows 10 nu este gratuit

Începutul lui 2015 venea cu o veste-bombă. Surse din cadrul Microsoft susțineau că noul sistem de operare Windows 10 va fi disponibil gratuit, atât celor cu licențe originale deja existente, cât și celor ce folosesc produse piratate.

Miercuri, 29 iulie, Microsoft lansa Windows 10 și punea la dispoziția clienților din 190 de țări noul produs al companiei, cel care se pare că va fi ultimul, de acum acesta urmând a fi dezvoltat. Integrarea tabletelor, laptopurilor, telefoanelor, consolei de jocuri X-Box pe același sistem de operare, a fost de la început principala dorință a producătorilor. Produsul rulează, este funcțional și lumea pare mulțumită, cel puțin asta se observă din primele review-uri.

Windows 10 ar fi trebuit să fie gratuit

La începuul lui 2015 apăreau zvonuri cum că Windows 10 ar fi primul produs gratuit oferit de americanii de la Microsoft. Lumea credea că în sfârșit aceștia au învățat ceva de la Apple sau Google. Aceștia oferă produsul gratuit, iar fondurile sunt oferite de aplicații, iar consumatorul și în special cel român (pentru că trăim în România n.r.) este mai atras de ceva care e gratuit inițial și costurile suplimentare vin ulterior. 

De ce nu este gratuit Windows 10


    Windows 10 nu este gratuitTwitter/ Microsoft
Windows 10 nu este gratuitTwitter/ Microsoft

Vechile obiceiuri par cele mai greu de schimbat, iar Microsoft încă merge pe principiul că ce e testat este și bun. Principalul argument al acestora pentru costurile implicate de sistemul de operare este securitatea în mediul online. 

Deși pirateria a scăzut în România în ultimii ani, fie datorită limitării utilizatorilor la aceste servicii sau a implicării autorităților în stoparea acestor practici ilegale, aceasta rămâne o problemă majoră în rândul producătorilor de soluții software.

"Pirateria costă", spune Tudor Galos, responsabil pe marketing în cadrul Microsoft România, dar apreciază ca ponderea acesteia este în scădere. "Cunosc cazuri ale unor persoane care au utilizat versiuni nelicențiate ale sistemului de operare și care au pierdut sute de lei efectuând plăți online. Sunt diferite metode de piraterie, dar utilizatorul trebuie să înțeleagă că orice acțiune de acest fel poate avea o consecință nedorită", a mai punctat acesta pentru wall-street.ro.

Windows 10 și costurile ce le implică

Destul de puține argumente în condițiile în care dacă vreau să trec în legalitate, acest lucru mă poate costa în jur de 600 de lei. Am copilărit cu Windows, dar chiar cred că e o strategie cel puțin discutabilă. Experiența ultimilor ani și sisteme gratuite de operare ca Android sau iOS poate ne-au scos din buzunar mulți mai mulți bani, oferiți pe diverse aplicații sau jocuri, dar parcă gratuitatea oferită la achiziție atrage mai mult.

Windows 10 va fi plătit și de cei ”corecți”

Chiar dacă deții o licență de Windows, cumpărată deja de la un dealer autorizat, Windows 10 o sa-ți mai scoată niște bani din buzunar. Peste 12 luni ce-i drept, pentru că până anul viitor pentru clienții Microsoft sistemul de operare Windows 10 este gratuit.

image
image
image
image
image
image
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
Horia Constantinescu scaled webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net