Pachețelul perfect pentru școală. 10 idei de gustări sănătoase pe care să le pui copilului în ghiozdan

Click desktop articole 300x250 p1

Click desktop articole 300x250 p2

Pe lângă pregătirea ghiozdanului și a hăinuțelor pentru a doua zi la școală, părinții ar trebui să acorde o atenție sporită și alimentației. Nu mai știi ce să îi dai la pachet? S-a săturat de banalul sendviș cu mezeluri? Iată 10 idei de gustări sănătoase, pe care niciun mofturos nu le poate refuza!

Copilul petrece între 4 și 7 ore la școală. Astfel, are nevoie de o gustare care să-i asigure maximul din punct de vedere nutritiv, recomandă nutriționistul Wasim Nazer.

nutritionist-wasim-nazer.jpeg

Wasim Nazer, specialist în nutriție
Wasim Nazer, specialist în nutriție

„Mâncarea pentru la școală trebuie să fie în primul rând sănătoasă, adică să nu aibă adaos de zahăr, E-uri, aditivi. Apoi, trebuie să fie hrănitoare, mai exact, să conțină proteine, carbohidrați, vitamine și minerale. Să nu uităm că e bine să fie variată. Cel mic nu trebuie să se plictisească, așa că părintele trebuie să-și pună imaginația la treabă”, spune nutriționistul, care recomandă părinților să-i consulte și pe cei mici atunci când prepară pachețelul. Iată câteva idei!

  • Lipie cu humus. În magazine, există lipii libaneze pe care le poți umple cu humus și cu puțin morcov dat pe răzătoare. Tai-o în două sau în trei pentru a fi mai ușor de manevrat.  
  • Sticks-uri de legume. Într-o caserolă, pune-i bucățele de morcov, ardei, ridichi, alături de câteva cubulețe din brânza preferată. Mai poți prepara chips-uri sănătoase din legume la cuptor. 
  • Sărățele făcute în casă, cu mac sau cașcaval. 
  • Fructele nu trebuie să lipsească din pachețelul de la școală. Alege unele care rezistă și pot fi mâncate ușor: mere, banane, pere. Îi poți pune struguri într-o punguță sau câteva felii din fructele preferate (portocale, mango) într-o caserolă. 
  • Un mix de fructe oleaginoase (nuci, alune, migdale, caju), cu fructe uscate (fără zahăr). Sănătoase, sățioase, sunt gustarea perfectă la școală.  
  • Desert făcut în casă. Decât să-și cumpere un croissant cu ciocolată de la chioșc, mai bine faci repede, în casă, o porție de brioșe sau un chec din făină integrală, sirop de agave (în loc de zahăr), îmbogățite cu fructe (banane, afine, mere), cu nuci, cu fulgi de ovăz.  

pachetel-scoala-shutter-634846856.jpg

Gustări perfecte pentru luat la școală
Gustări perfecte pentru luat la școală
Foto: Shutterstock
  • Bastonașe din cașcaval, brânză emmentaler, combinate cu crackeri din făină integrală și semințe, legume sau chiar fructe.  
  • Un iaurt de băut sau un kefir, alături de câteva rondele de orez expandat, eventual unse cu unt de arahide și lipite, ca un sendviș. 
  • Brioșe sărate. Poți să le faci într-o varietate de combinații: cu legume date prin răzătoare (morcov, ardei gras, dovlecel), cu brânză (cheddar, feta, telemea) sau cașcaval, cu ouă, șuncă, măsline, roșii uscate.

homemade-banana-nut-muffins-ready-eat.jpg

Brioșe cu banane
Brioșe cu banane
Foto: Freepick

Combinații inedite pentru sendviș

Pentru multe familii, sendvișul înseamnă două felii de pâine unse cu unt sau cu brânză topită, la care adaugă mezel sau cașcaval. O variantă comodă, dar deloc sănătoasă. De ce să nu încerci altceva? Un sendviș sănătos se face din bucățele de pui la grătar, salată verde, castraveți și ardei gras. Sau avocado pasat, ton, măsline și o frunză de salată verde. Alte idei de sendviș: pâine integrală, feliuțe de carne de vită preparate la cuptor, cu ardei copt sau feliuțe de castraveți murați. Mai poți face sendviș cu ou fiert, cremă de brânză și măsline, ori cu dovlecel la grătar și brânză de capră.  

65% dintre copii consumă zilnic dulciuri

Copiii români nu au o alimentație prea sănătoasă. Un studiu realizat în perioada 25 august – 5 septembrie arată că 65% dintre copiii cu vârsta de până în 14 ani consumă zilnic dulciuri, unii chiar de 2-3 ori pe zi (în timp ce recomandarea nutriționiștilor este de 1-2 ori pe săptămână). De asemenea, 43% dintre părinți au declarat că micuții beau sucuri carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des. 52% dintre părinți le dau copiilor chipsuri, sticksuri și 49% le dau produse semipreparate de tipul mezelurilor sau crenvurștilor. În același timp, 3 din 10 părinți spun că micuții nu consumă zilnic fructe proaspete.

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Adevarul

Click desktop articole 300x250 p4

Click desktop articole 300x250 p5