Tu știi ce trebuie să faci în caz de cutremur?

Ultima actualizare:

    Un cutremur mare ne poate pune în dificultatefoto: captura Facebook
Un cutremur mare ne poate pune în dificultatefoto: captura Facebook

Mai multe cutremure mici s-au produs, în ultime vreme în România. Cel mai recent a avut loc, marți dimineață. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), acesta a fost localizat în județul Argeș și a avut loc la ora 02.13. Din fericire seismul nu a fost foarte puternic și nu s-a soldat cu pagube materiale sau vătămari de persoane. Iată ce măsuri de siguranță putem lua pentru a minimiza efectele devastatoare în cazul unui seism puternic.

Cutremurul de marți dimineață a avut magnitudinea de 2,3 grade și s-a produs la adâncimea de 2 de kilometri. Cel mai probabil a fost resimțit de foarte puține persoane având în vedere și ora la care s-a produs. Însă trebuie să știm că măsurile de protecție în caz de cutremur nu se referă numai la momentul în care simțim că se mișcă pământul. Atunci, în cazul în care nu ne copleșește panica, ne asigurăm că avem unde să ne protejăm de eventualele dărâmături.

Măsuri înainte de cutremur

Protecția în caz de cutremur începe de fapt cu mult înainte să se producă. Iată ce măsuri ne sfătuiesc autoritățile să luam ca să ne protejăm viața în cazul unui seism major. Acestea sunt cuprinse în ”Ghidul cetățeanului pentru situații de urgență”.

  • - Executaţi lucrări de reparaţie şi întreţinere la clădirile care necesită acest lucru. Nu faceţi modificări la clădiri, în vederea măririi sau micşorării unor spaţii, care afectează structura de rezistenţă a acestora;

- Nu montaţi instalaţii grele (antene, instalaţii de ventilaţie/climatizare, etc.) pe elementele structurale sau nestructurale ale clădirii, dacă acestea afectează structura de rezistenţă.- Pregătiţi-vă rucsacul pentru situaţii de urgenţă: rucsacul pentru situaţii de urgenţă conţine obiecte care vă ajută să supravieţuiţi timp de 3-5 zile, în cazul în care este nevoie să părăsiţi locuinţa.- Priviţi în locuinţa dumneavoastră şi încercaţi să vă imaginaţi ce ar putea să se întâmple în fiecare cameră dacă s-ar produce un cutremur. Cu ajutorul acestei liste, vă puteţi verifica gradul de siguranţă în locuinţă în caz de cutremur:

Ştiți de unde se întrerupe alimentarea cu apă, electricitate şi gaz?

Astfel, conform ghidului, ar trebui să ne intereseze dacă, de exemplu, sistemul de încălzire cu sobă este montat corect şi solid sau dacă instalaţiile de încălzire a apei şi alte aparate menajere grele, care prin răsturnare ar putea să rupă conductele de gaz sau de apă, sunt bine fixate.

  • Trebuie să verificăm dacă mobila grea şi rafturile sunt bine fixate împotriva căderii și să avem grijă ca obiectele grele să fie amplasate pe rafturile de jos.
  • Oglinzile, tablourile şi alte obiecte atârnate pe pereţi trebuie fixate împotriva desprinderii. Este important de știut că pereţii din dreptul paturilor trebuie să fie  liberi de tablouri sau alte obiecte decorative.
  •  Paturile şi fotoliile să fie amplasate departe de sobe şi ferestre iar ușile dulapurilor trebuie să fie bine închise astfel încât să se evite căderea conținutului acestora.
  • Sub picioarele televizoarelor, calculatoarelor și a altor aparate ce ar putea aluneca pe timpul cutremurelor, ar trebui să fie montate sisteme antiderapante
  • Articolele inflamabile şi produsele menajere chimice trebuie să fie depozitate departe de sursele de căldură şi în locuri în care au şanse minime de a se răsturna.

Ce facem când a început cutremurul

Nu are importanţă unde ne aflăm în momentul producerii cutremurului. Important este să ne păstrăm calmul și să căutăm un loc unde să ne adăpostim.  

Dacă ne aflăm în interiorul unei clădiri, este important să nu încercăm să ieşim afară sau pe balcon. ”Adăpostiţi-vă sub o masă, un birou sau o piesă solidă de mobilier şi ţineţi-vă bine de aceasta. Dacă sunteţi pe un hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit lângă un perete interior. Protejaţi-vă capul şi faţa. Îndepărtaţi-vă de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobile înalte, aparate de iluminat”, se arată în ghidul de urgență.

Însă cutremurul ar putea să nu ne prindă acasă. Astfel, dacă ne aflăm într-un hotel, este important să citim instrucțiunile din cameră. Trebuie să identificăm încă de la cazare locurile sigure de adăpostire în caz de cutremur (de exemplu: sub o masă solidă).

Pentru persoanele care se află în scaune cu rotile, este important să își păstreze cumpătul. Trebuie să blocheze roțile și să își protejeze capul și ceafa.

În cazul în care ne prinde cutremurul în magazin, trebuie să căutăm locuri cât mai departe de ferestre ori de raioane cu obiecte grele. Este important să nu utilizăm  liftul.

Dacă suntem în lift în timpul producerii cutremurului, trebuie să apăsăm butonul de urgenţă. Cand liftul se opreşte, este important să ieșim  cât mai repede posibil din lift şi și să cautăm un loc sigur unde să ne adăpostim.

Trebuie să ținem cont de faptul că pe timpul cutremurului obiectele pot să se răstoarne sau să alunece, tencuiala din tavan se poate desprinde iar geamurile se pot sparge.

Ce facem dacă ne prinde cutremurul afară

În cazul în care cutremurul ne prinde în afara clădirii, este important să ne adăpostim într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice sau stâlpi. O distanță de cel puțin 10 metri de cablurile elctrice rupte sau căzute ar trebui să ne asigure protecția.

În cazul în care suntem în mașină, specialiștii ne recomandă să nu ieșim din vehicul până la încetarea cutremurului. Iar dacă în jur sunt cabluri electrice rupte trebuie să așteptăm până la venirea forțelor de intervenţie. Trebuie să oprim într/un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.

Dacă suntem pe munte trebuie să avem în vedere că pe pantele instabile, sunt posibile căderi de pietre sau de copaci ori alunecări de teren.

Ce facem după ce s-a terminat cutremurul

După ce s-a încheiat cutremurul, este important să ne păstrăm calmul.

”Liniştiţi persoanele speriate şi copiii. Verificaţi dacă sunteţi răniţi şi apoi uitaţi-vă şi la persoanele din jur. În cazul în care sunt răniţi, asiguraţi primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi”, se mai arată în ghidul pentru situații de urgență.

Însă sunt situații grave, în care este posibil să fim prinși sub dărâmături sau blocați în diverse incinte. În acest caz, dacă este posibil, la anumite intervale de timp, trebuie să lovim cu un obiect tare în partea cea mai compactă a locului în care suntem blocaţi, pentru a transmite semnale ce pot fi identificate şi localizate de aparatura specială de căutare-salvare.

Atenție, vom folosi telefonul doar pentru a semnala o urgenţă.

Trebuie să ne punem încălţăminte şi haine rezistente pentru a evita să fim răniți de bucăţile căzute, în special cele de sticlă. Imediat după cutremur trebuie să vedem dacă locuința a suferit pagube. Astfel, se verifică starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă şi săpun. În cazul în care se constată emisii de gaz, trebuie închis robinetul de alimentare cu gaz, trebuie îndepărtate sursele de foc şi deschisă fereastra.

Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, trebuie să umplem cada şi alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior.

În cazul în care suntem obligați să părăsim locuința pentru că nu mai este sigură, trebuie să luam rucsacul de urgenţă.

 S-ar putea ca mişcarea seismică să fi afectat rezistenţa acestora. Autoritățile ne îndeamnă că, dacă avem nevoie de ajutor şi nu mai putem ieşi din locuinţă, trebuie să punem la fereastră un afiş pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R !

”Ascultaţi la radio instrucţiunile autorităţilor. Nu folosiţi maşina decât în situaţii extreme. Căile de circulaţie trebuie lăsate libere pentru maşinile de intervenţie. În unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial, profesorii îndrumă copiii şi asigură protecţia acestora până la sosirea unui adult din familie”, mai precizează ghidul.

Cel mai puternic cutremur de anul acesta a avut loc pe 9 ianuarie şi a înregistrat o magnitudine de 4,4 grade. Anul trecut, cel mai serios seism a avut loc în data de 28 octombrie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită puternic și la București.

image
image
image
image
image
image
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
Horia Constantinescu scaled webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net