Trucuri inedite pentru a mânca mai puţin

Ultima actualizare:

    În farfurii mici,  mâncarea pare  mai multă. Mănânc-o încet,  ca sa-i dai creierului timp să înregistreze senzaţia de saţietate
În farfurii mici, mâncarea pare mai multă. Mănânc-o încet, ca sa-i dai creierului timp să înregistreze senzaţia de saţietate

Pentru mulţi, foamea este mai degrabă o nevoie psihologică. Puţini oameni ai societăţii moderne mai mănâncă de foame în adevăratul sens al cuvântului. Am ajuns să mâncăm de poftă, de stres, de nervi, de plictiseală. Pentru toate acestea există şi trucuri care ne ajută să ne „păcălim” creierul.

  • Dacă vrei să reduci porţiile, ai face bine pur şi simplu să alegi nişte farfurii mai mici. Cercetătorii spun că aceia care folosesc farfurii de mici dimensiuni au tendinţa să-şi pună mai puţin în farfurie. Într-un vas mare, spre exemplu, îţi va părea că ai doar două firimituri de mâncare. 
  • Culoarea galbenă are efect benefic asupra digestiei lente. Pune-ţi pe birou, la serviciu, o ramă foto în această culoare, care „să te inspire”, ne sfătuieşte Carmen Nonn, medic Fares.
  • Şi, dacă a venit vorba de culori, ştiai că dacă foloseşti o farfurie albastră ai tendinţa să mănânci mai puţin pentru că această culoare scade pofta de mâncare? 
  • După masă, dacă simţi nevoia să mai ronţăi ceva dulce, mestecă o bucăţică de scorţişoară sau cuişoare. Aceste condimente aromate te scapă de pofta unui desert. Sau seara, după cină, ca să nu mai fii tentat să ciuguleşti, fugi şi spală-te pe dinţi!
  • Nu te duce în supermarket atunci când eşti înfometat, pentru că vei avea tendinţa să cumperi mai mult decât ai nevoie. Apoi, “dacă tot le-ai cumpărat”, trebuie să le mănânci, nu?!
  • Eşti mare iubitor de prăjituri şi îţi e foarte greu să-ţi pui pofta-n cui? S-a inventat leacul care îţi schimbă total percepţia asupra dulciurilor. „Gymnema sylvestre e o plantă reglatoare a metabolismului glucidelor, care se leagă de receptorii gustativi pentru dulce de la nivelul limbii, blocându-i. Se regăseşte în capsule naturale care taie pofta de dulce”, explică medicul Carmen Nonn.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net