Totul despre HPV. Cum îl depistezi şi la ce trebuie să fii atentă

Citeste tot despre: 

Peste 3.300 de românce sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin şi aproape 1.800 mor din cauza acestei crunte maladii. Responsabil de apariţia bolii este virusul HPV, care se poate lua extrem de uşor, prin contact sexual. Pentru a preveni contaminarea şi riscurile trebuie să faci anual un test simplu şi să ai grijă la imunitate.

Virusul papiloma uman reprezintă o familie de virusuri care infectează anumite mucoase. Există mai multe tulpini, dintre care aproximativ 40 afectează tractul genital feminin. 12 dintre ele pot duce la cancer de col uterin. „Infecţia cu HPV, responsabilă de 99,7% din cazurile de cancer de col uterin, este cea mai răspândită infecţie transmisă pe cale sexuală. 8 din 10 femei au de-a face cu ea cel puţin o dată în viaţă. E vital să o depistăm cât mai devreme, înainte de a cauza leziuni serioase”, a declarat medicul Radu Vlădăreanu, preşedintele Societăţii Române de HPV. 

Cum depistezi infectarea

Depistarea se face prin teste anuale în cabinetul medicului ginecolog sau chiar acasă, cu Easy HPV Test, eşantionul fiind ulterior trimis şi examinat într-un laborator specializat. Testul Papanicolau este modalitatea clasică de investigare. Prima dată se face la un an de la începerea vieţii sexuale. Apoi, până la vârsta de 30 ani, se recomandă testul Papanicolaou la fiecare 3 ani. În funcţie de anumite particularităţi, frecvenţa poate ajunge la 1 an, iar dacă apar suspiciuni chiar la 6 luni. După 30 de ani, se poate opta pentru testare concomitentă Papanicolau şi HPV la fiecare 5 ani, însă şi aici pot să apărea situaţii care să modifice frecvenţa. O modalitate mai sigură de a preveni contaminarea este vaccinarea fetiţelor şi adolescentelor, înaintea începerii vieţii sexuale. “Vaccinul se poate face şi pe parcursul vieţii atât la femei, cât şi la bărbaţi. Dar eficienţa lui e mare cât timp încă nu ai contactat virusul. De obicei, frecvenţa de contactare e în primii ani ai vieţii sexuale”, mai spune medicul.

Efectele apar după câţiva ani 

Bărbaţii sunt doar purtători ai virusului şi nu prea au de suferit. Îl elimină din corp în circa 6 luni, graţie sistemului imunitar. La femei, virusul HPV infectează colul uterin şi provoacă o inflamaţie, care şi în acest caz trece de la sine. Totuşi, dacă există factori de risc asociaţi sau virusul are o tulpină periculoasă, leziunile pot avea risc major de malignizare. “După ce e contactat acest virus, el începe treptat, în  interval de câteva luni – ani, să transforme celulele colului cervical. Intervalul e variabil. E posibil ca de la contactare până la apariţia unui cancer să treacă şi doar câţiva ani sau peste zece ani”, precizează dr. Vlădăreanu. 

Imunitatea puternică e salvatoare

Cum ne vindecăm, odată depistat virusul? „Cu noroc”, spune medicul: „Imunitatea e o verigă extrem de importantă în a nu contacta acest virus şi a-l elimina rapid. El se elimină spontan de la sine în 1-2 ani în procent mare, până 80%, dar sunt tulpini care rămân rezistente”. Până acum nu au apărut medicamente specifice pentru tratamentul infecţiilor HPV, de aceea singurul lucru care poate fi făcut este de a întări sistemul imunitar printr-un stil de viaţă sănătos. De asemenea, este necesară tratarea la timp a oricăror afecţiuni genitale, mai ales cele inflamatorii (vaginite, cervicite, etc.).

Cum ne ferim de cancerul de col uterin

dr._virginia_tarlea.jpg

Dr. Virginia Țârlea, Doctor în Științe Medicale, Medic primar Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic Sanador

 

Prevenţia cancerului de col uterin înseamnă prevenţie primară, care se face prin vaccinarea împotriva infecţiei cu HPV - Human papillomavirus, agentul etiologic al cancerului de col, şi prevenţie secundară, care înseamnă detecţia precoce a infecţiei cu HPV, a leziunilor precanceroase şi a cancerului de col uterin şi se face prin test HPV şi test Papanicolaou.

Testul Papanicolaou este metoda cea mai veche de detecţie a cancerului de col uterin şi a leziunilor precanceroase. Testul presupune prelevarea unui eşantion de celule de la nivelul colului uterin şi de la nivelul vaginului şi permite detectarea anomaliilor celulare care să sugereze o infecţie cu HPV, o leziune precanceroasă sau cancer de col uterin. 

Testul HPV este un test care studiază genele tipurilor de HPV care sunt responsabile de cancerul de col uterin, cel mai frecvent implicate fiind tipurile HPV 16 şi 18, care realizează circa 60% din cancerele de col uterin, urmate fiind de tipurile 31, 45 etc. Prin urmare, cancerul de col uterin este dat în proporţie de 96-98% de infecţia cu HPV.

Primul lucru pe care l-aş recomanda femeilor până în 45 de ani este să se vaccineze împotriva infecţiei cu HPV, chiar dacă o au, chiar dacă nu o au, şi să îşi vaccineze fetele la vârsta de 13 ani. De asemenea, să meargă anual la ginecolog, sau măcar la medicul de familie, să facă o dată la 2-3 ani testul Papanicolaou şi măcar o dată la 5-6 ani un test HPV, în condiţiile în care rezultatele iniţiale au fost normale.

 

 

Loading...