Tot ce trebuie să ştii despre dermatita de contact

Ultima actualizare:

Ţi se înroşeşte câteodată pielea, ai mâncărimi, mici umflături şi nu ştii din ce cauză? E posibil să ai dermatită de contact alergică. Aşa cum îi spune şi numele, afecţiunea apare prin contactul direct cu o substanţă iritantă, cauzând o reacţie alergică pe piele.

Au fost identificaţi peste 3.500 de alergeni de contact. Printre aceştia, produsele cosmetice, metalul, cauciucul, parfumurile, loţiunile de ras şi de protecţie solară, săpunurile şi multe altele. Alergia la metale are o prevalenţă mare în rândul populaţiei, în special prin bijuterii şi accesorii vestimentare. Foarte multe femei au alergie la nichel, spre exemplu. “Dermatita de contact alergică reprezintă o reacţie de hipersensibilitate întârziată, în care, după contactul iniţial cu o substanţă străină, la reexpunere apare inflamaţie mediată imunologic. Cum se manifestă o dermatită de contact alergică?

Întâi apar pete roşii, aspre, cu prurit pe zona în care pacientul a venit în contact cu substanţa. Petele se extind apoi, cu mâncărime şi leziuni, reapărând la contactul cu alergenul respectiv”, declară dr. Brînduşa Petruţescu, medic specialist alergologie şi imunologie clinică.

În general, aceste reacţii alergice nu apar la primul contact cu un alergen. Dar dacă la următorul contact se observă că roşeaţa persistă mai mult de 48 ce ore, cu senzaţie de mâncărime intensă, şi începe să se extindă, trebuie să vă adresaţi medicului pentru a vă face o testare alergologică. Aceasta constă în aplicarea unor plasturi cu produse standardizate (extracte de alergene).

“Pacienţii pot veni şi cu produsele lor. De pildă, creme de faţă sau un anumit fard. Şi, pe lângă produsele standardizate pe care le avem, adăugam şi produsul respectiv. Plasturii în care punem aceste produse se lipesc pe pielea curată, în general pe spatele pacientului”, adaugă dr. Petruţescu, medic la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, printre puţinele unităţi medicale de stat din Capitală care efectuează, în ambulatoriu, testări alergologice epicutanate, pe baza trimiterii de la medicul de familie.

Pacientul stă 48 de ore cu acel leucoplast, cu indicaţia ca în acest interval de timp să se spele pe spate. După 48 de ore, se revine la control, atunci când se scoate plasturele şi se stabileşte tratamentul de urmat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net