Terapia cu apă alungă energiile negative

Ultima actualizare:

Apa te ajută să scapi de stres

Efectele vindecătoare ale apei sunt binecunoscute. Băile cu apă minerală, tratamentele în mediu marin, aquaterapia în piscină sunt tot atâtea posibilităţi de tratament şi recuperare la care oricine are acces. 

Terapiile folosesc apa aflată sub orice formă - gheaţă, lichid, abur - şi se bazează pe capacitatea ei de a stimula terminaţiile nervoase aflate la nivelul pielii şi de a impulsiona circulaţia sanguină. Toate acestea duc la un răspuns imunitar şi hormonal pozitiv.

Sunt terapeuţi care susţin că apa facilitează circulaţia energiilor benefice, de aceea poate trata afecţiuni precum durerea de cap, hipertensiunea, reumatismul. Apa aduce relaxare, stare de bine, linişteşte durerea şi stresul.

Băi de leac la tine acasă

N-ai timp şi nici resurse financiare pentru cure la mare sau în staţiuni? Poţi să faci terapie cu apă chiar la tine în cadă. Iată câteva idei:

- Baie cu sare de mare, pentru fortificare. Sarea de mare este excelentă pentru a-ţi întări organismul fragilizat de iarna îndelungată.

Cum faci: pune în apa din cadă două mâini de sare, cufundă-te în „valuri" timp de 15 minute, clăteşte-te cu apă limpede şi înfofoleşte-te bine într-un halat. Apoi transpiră abundent, savurând o cană cu ceai de soc.

- Baia cu săruri de sulf elimină toxinele. Cura cu săruri de sulf este indicată pentru afecţiuni musculare şi articulare, artroză, spondiloză cervicală şi lombară, hipertensiune arterială în stadiul I şi II.

Cum faci: dizolvă în apa de îmbăiere sarea de baie respectivă. Atenţie! Nu se recomandă în caz de hipotensiune, de hipertensiune în stadiu avansat, de insuficienţă cardiacă sau dacă ai afecţiuni dermatologice.

- Baia cu ceai verde te revigorează. Ceaiul verde are şi un excelent efect energizant şi antiinflamator, în caz de arsuri solare.

Cum faci: Prepară o infuzie concentrată de patru linguri de ceai verde la un litru de apă, adăugând planta în apa care încă nu a dat în clocot - asta pentru a-i păstra intacte proprietăţile terapeutice. Varsă infuzia în apa din cadă. 

image
image
image
image
image
image
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net