Sucul de ceapă te scapă de anemie

Ultima actualizare:

    Vinul de ceapă  întăreşte imunitatea
Vinul de ceapă întăreşte imunitatea

Ştiai că remediile cu ceapă sunt de ajutor pentru calmarea durerilor? Ceapa poate fi consumată crudă, sub formă de infuzie sau de tinctură. Mai multe despre proprietăţile ei terapeutice citeşti în numărul de ianuarie al revistei "Click! Sănătate".

Tinctura, leac pentru angină

O durere puternică în piept şi dificultate în respiraţie? Tinctura de ceapă este un bun remediu pentru angina pectorală.

Prepară tinctura din două cepe mici, pe care le tai felii şi le laşi la macerat timp de 10 zile în 100 ml de alcool de 70 de grade.

Ulterior, filtrezi amestecul şi iei două linguriţe de tinctură (în puţină apă) înainte de masa de prânz şi seară.

Un alt tratament pentru angina pectorală este şi amestecul de ceapă roşie, usturoi, zeamă de lămâie şi miere.

Iei o ceapă roşie mai mare, o cureţi şi o zdrobeşti uşor, după care faci acelaşi lucru şi cu un căţel de usturoi.

Peste ceapă şi peste usturoi adaugi zeama de la o lămâie, şapte-opt linguri de miere, după care laşi amestecul la macerat timp de 3 zile într-un litru de apă fiartă. Ia câte o linguriţă de trei ori pe zi până la ameliorarea simptomelor.

Vinul de ceapă întăreşte imunitatea

Mai mult ca oricând, pe perioada iernii trebuie să avem grijă de sistemul imunitar. Împotriva tusei, durerilor de gât şi a răcelii poţi încerca vinul de ceapă.

Într-un borcan de un litru pune 250-300 g de ceapă tocată, peste care adaugi 100 g miere de albine şi vin alb până umpli borcanul.

Laşi borcanul acoperit timp de două săptămâni, după care strecori vinul şi iei câte 50 ml de trei ori pe zi, înainte de mese.

Vinul de ceapă este un bun remediu şi pentru a combate astenia.

Pentru a scăpa de stările de oboseală ia câte trei linguri de vin de ceapă pe zi, înainte de micul dejun, prânz şi cină.

Decoctul stimulează circulaţia sângelui

Indiferent de anotimp, mâinile şi picioarele îţi sunt tot timpul reci? Un bun tratament pentru insuficienţa circulatorie periferică este decoctul de ceapă.

Îl poţi prepara din 4-6 cepe, pe care le pui la fiert într-un litru de apă, timp de 10-15 minute, după care adaugi 50 g de miere.

Pentru stimularea circulaţiei sângelui poţi bea una-două căni pe zi. Pentru aceeaşi problemă, mai este indicat şi sucul de ceapă, pe care îl poţi obţine prin stoarcerea sau zdrobirea (prin maşina de tocat) mai multor cepe.

Peste suc poţi adăuga şi miere, după care amestecul trebuie ţinut la frigider pentru câteva ore.

Poţi lua zilnic câte 50 g de suc timp de o lună, după care faci pauză o săptămână.

Mai poţi trata

- cataplasmele cu ceapă coaptă sunt indicate în caz de abces şi amigdalită;- cataplasmele cu ceapă crudă pot fi un bun remediu pentru tratarea durerilor reumatice, migrenelor şi în caz de dismenoree;- sucul de ceapă e un bun tratament pentru afte, pistrui sau negi.

Stimulează apetitul

Efectele terapeutice ale cepei se datorează compoziţiei variate: vitamine (C, B1, B2, B6, E, PP, acid folic), minerale (fosfor, iod, seleniu, zinc) aminoacizi, compuşi sulfuraţi, uleiuri eterice, fitohormoni, pectină, celuloză, enzime şi acizi organici.

"Ceapa are efect de stimulare a tranzitului intestinal, efect depurativ-detoxifiant (în alergii, gută), antiseptic la nivel digestiv şi respirator, scade glicemia şi colesterolul rău, stimulează apetitul", susţine medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competenţe în apifitoterapie şi reflexoterapie.

Mai citeşte în revista Click! Sănătate:

Ce ne sabotează imunitatea

Virginitatea, o povară?

Vezi şi:

Foloseşte ceapa la spălat geamuri

Ştii ce efecte terapeutice are ceapa?

Ceapa scade colesterolul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net