Refuzi să te vaccinezi? Plăteşti tratamentul dacă te îmbolnăveşti

Ultima actualizare:

    Românii ar trebui să prevină bolile ca să nu plătească
Românii ar trebui să prevină bolile ca să nu plătească

Legea prevenţiei în sănătate a iscat un adevărat scandal. Potrivit acestuia, românii care vor refuza să se vaccineze sau să participe la programe de prevenţie ale Ministerului Sănătăţii vor achita parţial sau în totalitate costul tratamentului în caz de îmbolnăvire. Chiar şi cei care au cancer ar trebui să scoată bani din buzunar.

Iniţiativa legislativă a fost propusă de PNL şi semnată de 128 de parlamentari. ”Orice cetăţean poate să refuze vaccinarea sau participarea la programele de diagnostic precoce, dar, totodată, prin contractul-cadru se poate impune asiguraţilor să suporte parţial sau total costurile tratamentelor bolilor care ar fi putut fi prevenite. Astfel, asiguraţii pot să suporte costurile unor tratamente care altfel ar fi fost în totalitate gratuite, inclusiv concediile de boală”, se arată în expunerea de motive.

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, nu este de acord cu o asemenea lege. ”E inuman ca, după ce ai cotizat o viaţă la sistemul de sănătate, să fii obligat să îţi plăteşti tratamentul. PNL-iştii vor ca pacienţii bolnavi de cancer să îşi plătească tratamentul dacă nu iau parte la controalele de prevenţie”, a spus Zgonea.

Dacă legea va trece, Guvernul va înfiinţa Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate, sub conducerea Ministerului Sănătăţii, care va fi responsabilă să organizeze programe finanţate din bugetul de stat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
nasa foto pexels
maxresdefault jpg
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net