Păstraţi-vă calmul cu puştii nervoşi!

Ultima actualizare:

Provocarea şi mai mare pentru părinţi apare în momentul în care copiii îşi manifestă furia într-un spaţiu public. În aceste situaţii, este important ca adulţii să nu răspundă la ţipete cu alte ţipete, cu vorbe urâte sau alte manifestări violente.

Unul din motivele pentru care un copil se enervează este neînţelegerea lumii în care trăieşte şi, implicit, dificultăţile de adaptare. La aceasta se adaugă dezvoltarea sa psiho-emoţională şi fizică, care dă naştere unor dezechilibre temporare pe care el nu le înţelege şi nu le poate controla.

Copiii îşi imită părinţii, iar dacă aceştia reacţionează  exagerat din cauza unor lucruri minore, acelaşi lucru îl vor face şi cei mici.

În momentul în care copilul este foarte nervos, cel mai bine ar fi ca părinţii să-şi păstreze calmul şi să nu ţipe la el. După ce copilul s-a calmat, părinţii trebuie să îi vorbească relaxat. Este greşit să aplicaţi şantajul emoţional, dăruind copilului o jucărie sau ceva dulce. De preferat ar fi ca adultul să propună o altă activitate, un alt joc, schimbând eventual şi locul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net