Măreşte-ţi sânii urmând 3 paşi simpli

Ultima actualizare:

Nu esti mulţumită de mărimea bustului tău? Dacă da, atunci trebuie să știi că unele trucuri simple pe care le poți pune ușor în practică te pot ajuta mai mult decât crezi. Îți prezentăm în rândurile de mai jos doar câteva dintre ele!

Sutienul cu burete nu mai este o soluţie, nici operaţiile estetice foarte costisitoare şi care, pe deasupra, îţi pot pune şi sănătatea în pericol. Poți avea sâni mai fermi chiar și cu o măsură mai mare dacă respecți câteva reguli simple. Pentru asta nu este nevoie de nicio operaţie sau de vreo cremă miraculoasă. Secretul constă în consumarea unor alimente, exerciţiile speciale şi masaj care vor stimula creşterea sânilor.

Consumă cât mai mult mărar

Cu siguranţă ai auzit măcar o dată despre proprietăţile miraculoase ale mărarului asupra sănătăţii. După mai multe studii, nutriţioniştii au ajuns la concluzia că o cură cu pulbere sau cu tinctură din seminţe de mărar, urmată timp de 20 de zile, favorizează creşterea sânilor, pe care-i remodelează şi cărora le accentuează fermitatea.

Frunzele de mărar conţin mici cantităţi de estrogen. Hormonul încetineşte procesul de îmbătrânire, face pielea frumoasă, ajută la creşterea naturală şi armonioasă a sânilor, reglează ciclul menstrual şi estompează simptomele menopauzei. Aşadar, primul pas este să te apuci serios de mâncat mărar, de câte ori vei avea ocazia, iar rezulatatele nu vor întârzia să apară.

Află mai multe trucuri pe clicksanatate.ro

image
image
image
image
image
image
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net