Investigații recomandate în cancerul de prostată

Ultima actualizare:

Prostata este o glandă a sistemului reproducător masculin care îndeplinește multiple roluri în organism: secreția de fluid ce intră în compoziția lichidului seminal, rol în micțiune, dar și în funcția erectilă. Principalele tipuri de afecțiuni care apar la nivelul prostatei sunt: hiperplazia, prostatita și cancerul de prostată.

Simptomele cel mai frecvent asociate cancerului de prostată sunt:

  • urinările frecvente, în cantități mici, deseori asociate cu senzația de urinare pe parcursul nopții;
  • dificultăți la urinare sau ejaculare;
  • disfuncții erectile;
  • prezența de sânge în urină sau în spermă;
  • scăderea presiunii jetului urinar.

Pentru că unul dintre factorii de risc ai cancerului de prostată este vârsta avansată, este recomandat ca, după vârsta de 50 de ani, bărbații să facă un control anual care include: evaluarea urologică, dublată de investigații paraclinice precum dozarea antigenul specific prostatic (PSA), free PSA. În completare, se recomandă efectuarea analizei urinei, examenul ecografic al aparatului urinar sau ecografia transrectală.

În cazul în care sunt necesare investigații suplimentare pentru stabilirea unui diagnostic, medicul poate recomanda efectuarea unui RMN. Dacă și această investigație menține suspiciunea de cancer de prostată, este necesară puncția bioptică a prostatei.

La Sanador, pot fi efectuate toate investigațiile preliminare pentru screeningul cancerului de prostată. De asemenea, Sanador asigură și accesul la examenul RMN multiparametric al prostatei, cea mai precisă metodă pentru screeningul imagistic al cancerului de prostată.

Seria dotărilor de înaltă performanță în screeningul cancerului de prostată continuă la Sanador cu ecograful bk3000, unic în România. Acesta permite fuzarea în timp real a imaginilor obținute prin rezonanță magnetică cu imaginile obținute ecografic în timp real, crescând semnificativ acuratețea și precizia puncțiilor în cazul tumorilor prostatice de mici dimensiuni.

Cu ajutorul ecografului bk3000, pacienții suspecți de cancer de prostată beneficiază de biopsii țintite, efectuate rapid și cu riscuri mai mici decât în cazul altor proceduri similare. În plus, diagnosticul este foarte precis și sunt evitate astfel cazurile în care ar fi fost necesară o repuncționare.

Citește mai multe despre investigațiile recomandate în cancerul de prostată și despre metodele de tratament ale acestuia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net