Iată ce alimente «ard» grăsimile

Ultima actualizare:

Ceaiul verde. Te poate ajuta în lupta cu kilogramele. Un studiu a scos la iveală faptul că persoanele care au băut două sau mai multe  căni, pe zi, au pierdut de până la şase ori mai multă grăsime faţă de cei care nu au consumat deloc. Catechinele sunt compuşi aflaţi din abudenţă în ceaiul verde, având capacitatea de a arde grăsimea mai repede.

Lactatele. Sunt foarte importante, dacă vrei să slăbeşti. Această categorie de alimente te ajută să ai oase mai sănătoase, dar ţine şi grăsimea departe de corpul tău.

Femeile aflate înainte de menopauză, care au consumat şapte porţii de lactate pe zi au pierdut de două ori mai multă grăsime abdominală decât cele care au avut o dieta scăzută în proteine şi cu puţine lactate. Experţii mai spun că lactatale sunt bogate în vitamina D şi calciu, acestea încurajând corpul să ardă mai multă grăsime ca sursă de energie.

Fibrele. Descoperite în mere, citrice şi alte fructe, sunt şi ele un aliat puternic împotriva grăsimii. Ele se numesc fibre solubile, iar fiecare 10 g consumate din acestea, zilnic, înseamnă o reducere cu 3,7% a grăsimii viscerale, în termen de cinci ani. De ştiut că fibrele insolubile din fasole, alune, cereale integrale şi legume ajută la menţinerea unei glicemii constante. Nutriţioniştii recomandă consumul a cel puţin 25 g de fibre zilnic pentru a nu avea probleme cu greutatea.

Grăsimile bune. În condiţiile în care vei mânca tipul potrivit de grăsime, poti avea un abdomen plat. Uleiurile şi alte tipuri de alimente bogate în Omega 3 şi Omega 6 (somonul, peştele gras, nuci, ulei de in, ulei de rapiţă, unele margarine, maioneze care au în compoziţie ulei de rapiţă) sunt de ajutor pentru organism.

image
image
image
image
image
image
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net