Hrişca, un tonic pentru ficat
Hrişca este un aliment foarte hrănitor, la concurenţă cu orezul şi cu grâul. Unele surse spun că această plantă a fost domesticită şi apoi cultivată cu 8000 de ani în urmă în Asia de SE, de unde s-a răspândit cu repeziciune în Asia Centrală şi în Extremul Orient.
Altă sursă consideră că hrişca este originară din Tibet, iar de aici s-a răspândit în Balcani, acum 6000 de ani. Hrişca este un aliment cu mare putere de revitalizare şi de întinerire, fiind apreciată de nutriţionişti pentru capacitatea ei de regenerare a ficatului. În comparaţie cu grâul, hrişca nu conţine gluten, fiind de mare folos persoanelor cu intoleranţă la cereale.
În timp, s-a constatat că preparatele pe bază de hrişcă sunt benefice atât în terapii, cât şi în menţinerea unui tonus bun. Seminţele acestei plante au efecte medicinale deosebite, descoperite de terapeuţii din Tibet.
În compoziţia sa, planta are numeroase substanţe nutritive, printre care proteine, zaharoză, dextroză şi vitamina P.
Conţinutul de minerale (calciu, magneziu, potasiu, fier, seleniu), este şi el ridicat. De asemenea, hrişca conţine şi aminoacizi esenţiali şi rutină, o substanţă foarte valoroasă pentru sănătatea vaselor de sânge capilare. „Rutina întăreşte şi tonifică pereţii celor mai mici vase de sânge, fiind utilă în caz de degerături sau de fragilitate a capilarelor. Mai mult, rutina este un ajutor preţios în tratamentul hipertensiunii arteriale, în osteoporoză şi în anemii. În acelaşi timp, nutrienţii din hrişcă controlează glicemia şi previn apariţia pietrelor la vezica biliară”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie.
În lumea întreagă, făina de hrişcă se foloseşte la prepararea unor delicatese de patiserie: în Rusia se fac clătite tradiţionale, cunoscute sub numele de blini, în Japonia şi în Korea se prepară diferite sortimente de tăiţei, iar în Franţa sunt la mare căutare clătitele umplute cu gem.
Timp de preparare: 40 de minute
Calorii: 90 /100 g
Ingrediente: 100 g făină de hrişcă, 100 g apă minerală sau lapte, 50 ml ulei de măsline, 2 ouă, 25 g zahăr brun, un praf de scorţişoară, coajă de lămâie rasă.
Preparare: Se amestecă toate ingredientele şi se bat bine , până se obţine o pastă de consistenţa smântânii subţiri. Clătitele se coc într-o tigaie specială (în care compoziţia nu se lipeşte); după fiecare clătită, se unge fundul acesteia cu puţin ulei.
Când sunt servite la desert, clătitele sunt umplute cu dulceaţă sau cu magiun, în care se adaugă nucă măcinată sau nucă de cocos. Dar atunci când sunt servite la aperitiv, clătitele sunt umplute cu spanac, cu ciuperci, cu somon sau cu lobodă.
