Cum se decontează proteza pentru genunchi

Ultima actualizare:

Cristian Buşoi, membru în Comisia de Sănătate din Parlamentul European şi fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), răspunde azi la întrebările cititorilor. Iată ce lămuriri aduce specialistul în legătură cu decontarea protezelor, pornind de la un caz concret!

  • Ionescu Elena, 60 de ani, din Constanţa: În luna iunie 2015 am făcut o operaţie de endoprotezare la piciorul drept la Ovidius Clinical Hospital din Constanţa.Am ales acest spital care este privat, dar care are contract cu CJAS Constanţa, pentru ca soţul meu, la rândul lui bolnav de retinopatie diabetică, să nu  facă naveta între casă şi spital pentu a-mi cumpăra tratamentul. Menţionez că la internare am avut trimitere de la medicul de familie cât şi cardul de sănătate aşa cum mi s-a cerut. În luna august m-am prezentat la CJAS Constanţa pentru a depune actele în vedere recuperării contravalorii protezei de genunchi(care are acelaşi preţ ca la Spitalul Judeţean) şi mi s-a spus că nu pot să-mi recuperez banii deoarece nu am făcut operaţia în spitalul judeţean şi nu m-am trecut pe lista de aşteptare care se face pentru aşa ceva. M-am adresat şi CNAS Bucureşti, dar nu am primit nici un răspuns până astăzi în condiţiile în care e-mailul a fost trimis la data de 21.08.2015. Aş dori să-mi spuneţi, dacă se poate, ce trebuie să fac pentru a-mi recupera banii pe proteză exact ca într-un stat european aşa cum ne considerăm sau vrem să fim. Atât timp cât pentru înşelăciuni şi delapidare a fondurilor alocate în sistemul de sănătate se găsesc suficienţi bani, cred că ar trebui să se găsească şi pentru problemele medicale ale celor care chiar au nevoie.
  • Răspuns:  Contravaloarea protezei nu se solicită la Casa de Asigurări de Sănătate, ci la casieria spitalului, la fel ca şi în cazul medicamentelor pe care, uneori, spitalele nu le pot asigura. Este important de ştiut  dacă spitalul menţionat este în relaţie contractuală cu CAS Constanţa pentru servicii medicale în cadrul programului naţional de ortopedie. Dacă există contract, CAS Constanţa are obligaţia să aloce spitalului în cadrul acestui program o sumă din care îşi achiziţionează proteze. Decontarea  protezei, în cazul în care pacientul a plătit, se face la casieria spitalului, în baza unui  referat semnat de medicul specialist, şeful secţiei şi managerul spitalului, la  cererea formulată de pacient. Atenţie, însă! Această cerere trebuie formulată înainte de achiziţionarea protezei.

Află ce drepturi ai ca asigurat!

Vrei să ştii ce drepturi ai ca pacient sau ca asigurat, vrei să afli ce trebuie să faci pentru a putea obţine un tratament în străinătate sau care este schema de vaccinare? Răspunsurile le găseşti pe platforma www.drepturilepacientilor.info.  „Pacientul trebuie să fie în centrul sistemului de sănătate din România. De aceea am lansat o campanie de informare”, a declarat Cristian Buşoi, medic şi europarlamentar PNL.

Buşoi a arătat că pentru campania “Drepturile Pacienţilor” a fost lansat un call center, la care răspund voluntari sfătuiţi de 14 medici şi site-ul www.drepturilepacientilor.info. Numărul Tel Verde 0800.080.444 (apelare gratuită) este disponibil în Bucureşti, între orele 08.00 şi 20.30.

image
image
image
image
image
image
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net