Cum scăpăm de acnee. La ce trebuie să fii atent zilnic

Ultima actualizare:

Acneea este o afecţiune cronică, inflamatorie, a glandelor sebacee, care duce la apariţia de puncte albe, negre, pustule, chisturi şi noduli, în special la nivelul feţei, trunchiului, braţelor. Afectează 3 din 4 persoane cu vârsta cuprinsă între 11 şi 30 de ani, dar poate să persiste şi până după 45 de ani. Medicul dermatolog Amalia Anghel vă învaţă cum să o abordaţi corect pentru a scăpa de ea.

De ce apare

În primul rând din cauze genetice. Predispoziţia genetică cauzează hipersecreţie de sebum, dezechilibre ale florei normale a pielii, sensibilitate crescută a glandelor sebacee la acţiunea hormonilor androgeni şi un defect de drenare pe glanda sebacee. „Când sebumul e în exces şi orificiul de drenaj îngustat, se acumulează, şi de aici cascada inflamatorie. Anumite medicamente, stresul, disfuncţiile hormonale predispun la apariţia acneei. Să nu uităm că un mare rol îl are alimentaţia. Dulciurile rafinate, lactatele în exces, băuturile acidulate fast-food-ul şi mâncărurile grele încarcă limfa şi cresc producţia de sebum. Carnea de pui e şi ea plină de hormoni şi ar trebui evitată”, recomandă medicul dermatolog Amalia Anghel. Îngrijirea incorectă a pielii cu produse cosmetice de proastă calitate sau care nu sunt potrivite cu nevoile pielii poate fi o altă cauză a formării coşurilor. 

Soluţii

Pentru a scăpa de acnee, primul pas este o consultaţie dermatologică, unde specialistul va identifica tipul de piele, cauzele afecţiunii,  fiind posibil să solicite şi efectuarea unor analize, atât de sânge, cât şi din leziuni cutanate. Apoi va propune un plan personalizat de tratament. Acesta implică schimbarea cremelor de îngrijire obişnuite cu unele dermato-cosmetice special concepute pentru tenul acneic, schimbarea fondului de ten cu unul noncomedogen, fără uleiuri, tratament local cu geluri şi creme dedicate, dar şi tratament medicamentos cu antibiotice orale, dacă este cazul. În plus, se pot recomanda peelinguri superficiale şi medii, mezoterapie sau tratamente cu laser în clinicile medicale, care normalizează secreţia de sebum şi reduc semnele lăsate de acnee. Aceste tratamente se întind pe o perioadă de 3-6 luni.

Îngrijirea de zi cu zi

Îngrijirea de zi cu zi este extrem de importantă şi se face tot la recomandarea medicului. „Aşa cum avem grijă să ne spălăm pe mâini, tot la fel trebuie să avem grijă şi de faţa noastră. Seara ne demachiem, ne spălăm cu un gel de curăţare pentru pielea acneică, aplicăm crema medicament în strat subţire pe toată faţa, cu 30 de minute înainte de somn. Dimineaţa ne spălăm din nou cu gelul de curăţare, aplicăm crema de îngrijire antiacneică, apoi crema cu factor de protecţie 50. Aceasta este extrem de importantă deoarece tratamentul antiacneic creează o fotosensibilizare a pielii, care va fi mai predispusă pigmentării”, spune dr. Amalia Anghel.

Cicatricile, cel mai greu de tratat

Cea mai mare greşeală pe care o fac persoanele cu acnee este aceea că nu se pot abţine şi îşi drenează singure coşurile. Locul se suprainfectează, microbii se împrăştie în jur, apar cicatricile. Iar acestea din urmă sunt cea mai mare provocare, după tratarea acneei. „Cicatricile post acnee apar la 95% dintre pacienţii cu acnee, iar tratamentul lor este un proces de durată, anevoios şi complicat. Se poate apela la peelingul chimic care îndepărtează controlat un anumit număr de straturi ale pielii, o dată la 2-4 săptămâni. Apoi laserele ajută pielea să se regenereze prin stimularea producţiei de colagen. Mai avem la dispoziţie microneedling-ul, un tratament cu ace fine care înţeapă pielea, stimulând sinteza de elastină şi colagen. Perioada de recuperare este de 3-4 zile”, spune medicul.

image
image
image
image
image
image
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
magazin deschis unsplash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net