Cum să eviţi neplăcerile în vacanţă

Ultima actualizare:

    Răul de mişcare apare pe fondul neconcordanţei dintre stimulii primiţi de creier de la receptorii vizuali şi cei ai echilibrului.www.clicksanatate.ro
Răul de mişcare apare pe fondul neconcordanţei dintre stimulii primiţi de creier de la receptorii vizuali şi cei ai echilibrului.www.clicksanatate.ro

Mult aşteptata vacanţă de vară ne poate lăsa cu amintiri neplăcute, aşa că este bine să luăm din timp măsuri, mai ales dacă ştim că avem rău de maşină, de pildă. Indiferent dacă mergi la munte sau la mare, nu uita să pui în bagaj trusa medicală!Sfaturi contra răului de transport

Problemă întâlnită la orice vârstă, răul de mişcare apare pe fondul neconcordanţei dintre stimulii primiţi de creier de la receptorii vizuali şi cei ai echilibrului. Această neplăcere se manifestă prin stări de greaţă şi vomă. Dacă ştii, din anii trecuţi, că ai rău de mişcare, este bine să iei măsuri din timp, pentru ca experienţa să nu se repete.

·       Este bine ca, în maşină, să-ţi găseşti o poziţie care să reducă la minimum mişcările corpului şi ale capului şi limitează-ţi atenţia vizuală. Nu citi, pentru că această activitate favorizează disconfortul.

·       Evită, pe cât posibil, factorii care pot favoriza răul de transport precum fumul de ţigară, căldura şi mirosurile foarte puternice.

·       Este de preferat să stai în faţă, lângă şofer.

·       Îninte de a pleca la drum, ia o gustare (banane, biscuiţi); răul de mişcare este accentuat de senzaţia de foame.

·       Fixează-ţi un punct în linia orizontului, pe care să îl priveşti în timpul călătoriei.

Împotriva răului de transport se pot lua, cu o oră înainte de plecare, medicamente antihistaminice sau antivomitive, la recomandarea medicului.

·       Pentru copii, o soluţie de tratament sunt remediile homeopate (Nux vomica, Cocculus).

E sezonul conjunctivitei de bazin

Cei care aleg să se răcorească de căldura verii în apa de bazin sau de piscină trebuie să aibă grijă la conjunctivită. Aceasta este o afecţiune inflamatoare a mucoasei conjunctivale şi se manifestă prin mâncărime şi roşeaţă oculară, senzaţia de corp străin în ochi şi congestie la acest nivel.

Semnele afecţiunii apar, în general, la o săptămână de la contactul cu apa din bazin. Conjunctivita de piscină poate fi iritativă (cazuată de excesul de clor din apă) sau infecţioasă (produsă de diverşi microbi, ca urmare a clorinării insuficiente a apei). Pentru a o preveni, este bine să se poarte ochelari de înot şi să nu împrumute obiecte personale precum prosopul.

Descoperă pe clicksanatate.ro ce trebuie să conţină trusa medicală de vacanţă!

Cum să previi umflarea picioarelor

Ce ar trebui să ştii despre orgasm

image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net