Cum să ai ochi frumoși și sănătoși. 10 sfaturi utile

Fără să-ți dai seama, chiar vorbești cu ochii, pentru că atunci când discuți cu cei din jur, contactul vizual este esențial. Transmiți ce simți și ce interese ai, doar printr-o privire. Uneori, nici nu e nevoie de cuvinte. Frumusețea și expresivitatea ochilor sunt influențate, însă, de starea lor de sănătate.

Ca să ai ochi frumoși și sănătoși, trebuie să ții cont de câteva reguli simple, de la felul în care porți gene false sau te machiezi, până la modul în care te hrănești sau te odihnești. Iată câteva dintre ele:

Alege genele false potrivite

Genele false, mai ales cele din păr natural, cum sunt cele din blană de nurcă, de pildă, îți pun în valoare ochii, indiferent de perioada din zi. Aceasta, cu o condiție: să știi să le alegi. Lookul natural este de preferat. Prin urmare, atunci când porți gene false, e important să ții de cont de culoarea părului tău și a propriilor gene, precum și de lungimea acestora din urmă. Concret, dacă ești blondă sau șatenă, genele de culoare maro sunt potrivite, iar dacă ești brunetă, cele negre sau maro închis. Cât despre lungime, dacă ai ochii mici, nu purta gene false lungi și dese.

Vitamina A, esențială pentru sănătatea ochilor

Unul dintre simptomele deficitului de vitamina A este faptul că nu mai vezi bine și dioptriile variază foarte mult de la un control la altul. Nu numai scăderea acuității vizuale este un efect al nivelului mic de vitamina A din organism, ci și senzația de mâncărime, de arsură sau inflamarea pleoapelor. Cea mai bună cale prin care să nu ajungi la o deficiență de vitamina A este să ai o dietă din care să nu-ți lipsească morcovii, lactatele, ficatul, legumele verzi, galbene și portocalii. Dacă, totuși, ai un deficit, apelează la sfatul medicului pentru a lua vitamina A în altă formă.

Folosește farduri de bună calitate

Iritațiile, alergiile, senzațiile de ochi obosiți sau injectați ori mâncărimile pot fi cauzate de alegerea unor farduri nepotrivite. Este foarte important să fie de bună calitate și să fie cât mai naturale, ca să nu conțină substanțe toxice. În plus, sunt câteva reguli simple de care e bine să ții cont, cum ar fi să nu folosești aceleași produse de machiaj cu alte persoane, să speli pensulele sau să testezi produsele înainte, pentru că s-ar putea să fii alergică la anumite ingrediente.

Poartă ochelari de protecție

Dacă stai mult în fața calculatorului sau îți focusezi privirea pe un singur obiect, uneori ai să uiți să clipești. Rezultatul? Ochii tăi vor obosi. Specialiștii recomandă ca la fiecare 20 de minute să privești timp de 20 de secunde în altă parte, la un obiect aflat la cel puțin șase metri distanță de tine. În plus, folosește ochelari de protecție cu filtre pentru computer și protejează-ți ochii de razele puternice ale soarelui.

Odihnește-te suficient

Ochii roșii, incapacitatea de a te concentra, ochii uscați sau prea umezi, tulburări de vedere, sensibilitate mare la lumină. Toate acestea sunt câteva dintre simptomele lipsei de odihnă. Somnul dă ochilor prospețime, pentru că în timp ce te odihnești aceștia primesc practic nutrienții de care au nevoie ca să funcționeze normal. Prin urmare, nu ignora orele de somn.

Ai grijă de igiena ochilor tăi

Ca să eviți infecțiile virale sau bacteriene, cea mai eficientă metodă este să înveți să nu-ți duci mâinile prea des la ochi, mai ales dacă nu ai obiceiul sa le speli des. Apoi, mai ales atunci când porți lentile de contact, dezinfectează-le de fiecare dată când le pui și schimbă-le cu atenție. Un alt aspect care ține de igiena ochilor tăi este legat de machiaj. Nu te culca niciodată machiată și demachiază-te corect. Apoi, nu te spăla pe ochi cu apă prea fierbinte, pentru că pot să apară iritații și nu te șterge cu prosopul cu prea mult zel.

Ferește-te de fumul de țigară

Specialiști spun că fumatul este răspunzător pentru apariția sau agravarea diverselor afecțiuni medicale. În ceea ce privește ochii, obiceiul acesta poate duce la cataractă, deteriorarea nervului optic și degenerare maculară. Așadar, încearcă să eviți, pe cât posibil, fumul de țigară.

Consumă alimente care ajută ochii

O dietă bogată în fructe, în mod special afine, zmeură, fragi sau alte fructe de pădure, și legume, mai ales cele care au frunze verzi, cum sunt spanacul sau varza kale, este foarte importantă pentru sănătatea ochilor tăi. De ce? Pentru că ochii tăi au nevoie de vitamina C și E, printre altele, pe care aceste alimente le conțin din belșug. Studiile au demonstrat că și consumul de pește bogat în Omega-3, cum sunt somonul, tonul sau halibutul, contribuie la un văz mai bun.

Fă-ți un control periodic la ochi

Se spune că paza bună păzește primejdia rea. Nu ignora înțelepciunea din popor și programează-ți un control periodic la oftalmolog. Nu aștepta până nu mai poți distinge corect ce este în jurul tău, pentru că dacă ai probleme cu ochii ele s-ar putea agrava. În plus, dacă stai mult la calculator sau în spații închise neaerisite s-ar putea să ai nevoie de lacrimi artificiale sau de suplimente speciale pentru ochi, cum sunt picăturile cu vitamina A. Nu este indicat să te tratezi după ureche, așa că sfatul medicului specialist te-ar putea ajuta să alegi ce este potrivit pentru tine.

Ține sub control greutatea corporală

Greutatea prea mare sau obezitatea cresc riscul dezvoltării unor boli ca diabetul, de pildă, care pot duce la pierderea vederii. Dacă ai probleme cu menținerea greutății corporale normale pentru înălțimea și vârsta ta și dacă știi că în istoricul tău medical au fost cazuri de diverse afecțiuni oculare, apelează la sfatul medicului pentru a găsi soluții potrivite nevoilor tale.

Așadar, frumusețea și sănătatea ochilor țin de felul în care ai grijă de ei. Reține că indiferent ce gene false sau farduri folosești, ele trebuie să fie de calitate ca să nu riști apariția unor iritații, alergii sau alte afecțiuni oftalmologice mai grave. Apoi, ferește-te să stai prea mult în fața computerului sau în spații închise prea uscate sau neaerisite. Programează-ți periodic controale  oftalmologice, consumă multe legume și fructe și nu ezita să porți ochelari de protecție.

 

Loading...