Cum păstrezi alimentele cât mai mult timp proaspete?

Ultima actualizare:

Aşază pe rafturile superioare mâncarea gătită, iar pe cele inferioare alimentele nepreparate termic şi crudităţile. Păstrează mâncarea în frigider în cutii speciale, în funcţie de specificul fiecărui preparat şi ţine recipientele închise ermetic. De exemplu, alimentele nepreparate termic nu trebuie aşezate alături de mâncarea gătită, fiindcă pot transmite bacterii şi microbi care să o contamineze.

Congelează un aliment punându-l într-o pungă vidată şi marchează vizibil data congelării (de exemplu, carnea tocată nu se conservă decât două luni la congelator).

Nu ţine ouăle în suportul special care se găseşte pe raftul de pe uşa frigiderului! Păstrează-le în spatele frigiderului, într-un loc cât mai rece!

Fructele şi legumele se depozitează în lada destinată acestora. Ele nu se spală decât în momentul în care doreşti să le consumi. La fel, nu îndepărta codiţele şi frunzele pentru că legumele şi fructele se vor ofili.

Nu ţine carnea crudă alături de alte alimente! Astfel, vei evita ca sucul din carne să se scurgă peste mâncare şi s-o contamineze.

Congelatorul trebuie setat la o tempratură de minus 18 grade Celsisus, iar refrigeratorul la o temperatură de maximum 4 grade Celsius.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net