Cum ajuți bebelușul să își îmbunătățească digestia

bebelus.jpg

bebelus cu biberon
Dacă bebelușul plânge mult, mai ales noaptea, este posibil să sufere de colici sau gaze.
Sursa foto: Unsplash

Reflux gastroesofagian, colici, constipație, în primul an de viață bebelușul poate suferi din cauza mai multor tulburări digestive, pentru că are un sistem intestinal imatur. Acesta este motivul pentru care părinții trebuie să își însușească câteva bune obiceiuri prin care să ajute bebelușul să își îmbunătățească digestia.

Dacă bebelușul plânge mult, mai ales noaptea, este posibil să sufere de colici sau gaze. Alte probleme care pot crea disconfort în primele luni de viață sunt refluxul gastroesofagian și constipația. Dacă medicul pediatru confirmă faptul că bebelușul suferă de o astfel de problemă digestivă, există soluții pentru a-l ajuta să se simtă mai bine.

Alegerea corectă a formulei de lapte

Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea bebelușilor. Însă, dacă din diverse motive acest lucru nu se întâmplă, trebuie să știi că, în materie de lapte praf bebelusi, există pe piață numeroase formule. Acestea sunt preparate astfel încât să răspundă nevoilor nutriționale ale bebelușului în primul an de viață. Majoritatea au la bază lapte de vacă și conțin lactoză, dar unii bebeluși au probleme în a tolera aceste formule. Pentru astfel de cazuri există formule speciale, de exemplu, cele care conțin hidrolizat de proteine de orez. Medicul pediatru poate oferi sfaturi în privința alegerii celei mai bune formule, luând în calcul și vârsta copilului. 

Atunci când bebele bea lapte, el înghite foarte mult aer, care se adună în stomac și îi provoacă dureri. Prin urmare, după ce și-a băut laptele, trebuie să îl ajuți să eructeze. Ține bebelușul în poziție verticală, cu capul sprijinit de umărul tău, și bate-l ușor pe spate până auzi sunetul specific.

Apa, interzisă în primele șase luni

Bebelușii nu trebuie să primească apă înainte de a împlini șase luni, indiferent că este alăptat sau hrănit cu formulă. Laptele este suficient pentru a-i satisface nevoile de hidratare, inclusiv în perioadele foarte calde. Apa îi suprimă pofta de mâncare și previne absorbția nutrienților. În plus, rinichii sugarilor nu sunt suficient de maturi pentru a filtra corect apa, prin urmare există un risc de intoxicație. 

De asemenea, este important să fii atent atunci când pregătești laptele formulă și să respecți cantitatea de apă recomandată de producător. 

De la șase luni, bebelușul poate bea apă în cantități mici. Până la vârsta de un an, nevoile nutriționale sunt încă îndeplinite în mare măsură de laptele consumat de bebeluș.

Masajul abdominal 

Dacă bebelușul suferă de colici, masajul este ideal pentru a-l face să se simtă mai bine. Căldura mâinilor tale și acțiunea mecanică îl vor ajuta să evacueze gazele care îl deranjează, liniștindu-l. Asigură-te că mâinile tale sunt foarte calde. Temperatura ambientală ar trebui să fie, de asemenea, potrivită, astfel încât copilului să nu îi fie frig în timpul masajului. Evită să îi masezi burtica imediat ce a mâncat, pentru că există riscul să vomite. Pune puțin ulei de migdale dulci în palmă, apoi masează-i burta circular, în sensul acelor de ceasornic.

Poziții anti-colici, pentru relaxare

Anumite poziții îl pot ajuta pe micuț să se simtă mai confortabil și să nu mai plângă din cauza durerilor abdominale. Așează bebelușul pe spate, cu fața spre tine. Îndoaie-i picioarele peste abdomen, apoi balansează-i membrele dintr-o parte în alta. Această poziție îi va permite să elimine mai ușor gazele. 

Plasează copilul cu fața în jos pe antebrațul tău, astfel încât mâna să fie pe stomac. Cu cealaltă mână îl masezi ușor pe spate. Poți să te plimbi cu el în această poziție prin cameră, pentru a-l ajuta să se relaxeze. 

Tot pentru a calma durerile, îi poți aplica pe abdomen, peste haine, o buiotă cu apă caldă sau o pernuță specială, umplută, de exemplu, cu sâmburi de cireșe. 

Marsupiul, pentru calmare

Acesta este ideal pentru a-ți ajuta copilul să digere bine. Poziția verticală îl ajută să eructeze, reducând colicile și prevenind refluxul. În plus, asigură o strânsă apropiere între părinte și copil, ceea ce îl liniștește și îl calmează. 

Alimentele bogate în fibre, pentru un bun tranzit intestinal

După diversificare, dacă bebelușul suferă de constipație, include-i în dietă alimente bogate în fibre, care cresc viteza tranzitului intestinal. Optează pentru legume verzi, cum ar fi spanacul, dovleceii și fasolea păstăi, și fructe, ca portocalele și prunele uscate. Evită orezul, bananele prea coapte și morcovii fierți, care pot constipa. 

 

Durerile abdominale sunt o tulburare comună în cazul bebelușilor și pot fi atenuate cu ajutorul unor mici gesturi cotidiene care îl ajută să își îmbunătățească digestia. Nu ezita, însă, să ceri și sfatul medicului pediatru, pentru a te asigura că nu este vorba despre o problemă mai gravă.

 

Loading...