Cu ce putem să înlocuim sarea?

Ultima actualizare:

    Sare de bucătărie
Sare de bucătărie

Clorura de sodiu (sarea de bucătărie) se adaugă în majoritatea preparatelor culinare, chiar şi în prăjituri. Gastronomii spun că sarea este ingredientul care, totdeauna, dă gust mâncării.

În acelaşi timp, medicii cardiologi şi nutriţionişti ne asigură că un consum moderat de sare face bine oricărui om sănătos. Însă, consumată în exces, sarea are efecte dramatice pentru sănătate.

Totuşi, sarea se regăseşte în legume, în fructe, în produse de patiserie şi în numeroase alimente procurate din comerţ; de aceea, o persoană care consideră că mănâncă sare într-o cantitate moderată, depăşeşte zilnic chiar 10 g , susţin specialiştii ( în timp ce consumul ponderat ar fi de 5 g zilnic). Însă, putem păcăli papilele gustative folosind şi alte ingrediete în locul sării de bucătărie, încât mâncarea să fie gustoasă şi sănătoasă.

Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, ne recomandă trei ingrediente excelente, foarte sănătoase şi gustoase, ce pot înlocui cu succes clorura de sodiu: borşul, mărarul şi cuişoarele.

Borşul de putină

Borşul, un ingredient specific bucătăriei româneşti, este mult mai sănătos decât sarea. Datorită numeroaselor sale proprietăţi nutriţionale, el poate fi folosit şi în cure cu scop terapeutic.

Borşul de putină, preparat în casă din ingrediente naturale şi folosit ca ingredient pentru ciorbe, este un remediu pentru o serie de afecţiuni: de la astm, bronşite, oboseală cronică, boli nervoase şi endocrine şi până la combaterea alcoolismului. Mai mult, borşul face parte din categoria alimentelor vegetariene, puţine la număr, care conţine o cantitate semnificativă de vitamina B12, vitamina creierului.

Cură revitalizantă

Nutriţioniştii recomandă cura cu borş pentru revigorarea întregului organism. Dacă vreţi să fiţi în formă, beţi câte o cană cu borş cu 15 minute înaintea fiecărei mese principale, timp de 20 de zile. După o pauză de şapte zile, cura se poate repeta. De asemenea, ca alternativă, consumaţi zilnic o ciorbă de zarzavat asezonată cu borş, un interval de 15 zile.

Reglează nivelul glicemiei

Nivelul crescut al glicemiei în sânge este „un fenomen"(cum îl numesc nutriţioniştii) care apare frecvent, la amatorii de dulciuri. Dacă sunteţi în această situaţie, ca să evitaţi complicaţiile specifice diabetului, apelaţi la două remedii tradiţionale: borşul şi ceapa crudă. Beţi câte o cană de borş înaintea meselor principale, iar ceapa o puteţi adăuga în salata de crudităţi. Dacă aveţi probleme cu glicemia, consumaţi cele două alimente la fiecare masă cel puţin 3o de zile.

Mărarul, un înlocuitor al gustului de sare

Mărarul, o mirodenie savurată în preparatele culinare ( sub formă uscată, de seminţe sau crud), înlocuieşte foarte bine sarea de bucătărie. Mai mult, mărarul are calităţi terapeutice pentru un număr impresinant de boli. Datorită cantităţii de vitamina C pe care o conţine, mărarul întăreşte sistemul imunitar. Adăugat zilnic în mâncare, timp de 14 zile, această verdeaţă stimulează activitatea rinichilor (combate calculii, infecţiile renale şi cistitele), dar previne şi insomniile.

O linguriţă de seminţe adăugate în salate sau în aperitive cu brânză este o sursă de calciu, mai valoroasă decât o cană cu lapte. Este bine să ştiţi că mărarul este un elixir, care încetineşte procesul de îmbătrânire. Adăugaţi mult mărar în salate şi în ciorbe, deoarece contribuie şi la detoxifierea organismului.

Cuişoarele, folosite la marinarea cărnurilor

Cuişoarele sunt antioxidante foarte puternice; ele încarcă organismul cu energie, au efect antibiotic şi fortifică sistemul imunitar. Folosite la marinarea cărnii, cuişoarele înlocuiesc necesarul de sare. Mai mult, adăugate în diferite preparate, cuişoarele au efect dovedit în combaterea infecţiilor, inflamaţiilor, în prevenirea formării cheagurilor de sânge şi a îmbătrânirii premature. De aceea, cuişoarele sunt foarte eficiente în tratarea răcelilor, a oricăror afecţiuni respiratorii sau digestive (precum colita de putrefacţie şi balonarea), având şi efecte antibacteriene.

Reţetele săptămânii

Ficăţei de pasăre cu mărar şi vin

Timp de preparare : 45 de minute

Calorii : 90 /porţia

Ingrediente: 500 g ficăţei de pasăre, 6 linguri de mărar, o ceapă, 150 ml ulei de măsline, o ceaşcă de vin alb, o legătură de pătrunjel.

Preparare: Tăiem ceapa, pătrunjelul şi mărarul mărunt ; apoi le înăbuşim în puţină apă cu ulei, timp de 10 minute. În altă cratiţă, cu ulei, înăbuşim ficatul spălat şi tăiat bucăţele mici. Când este aproape gata, adăugăm vinul amestecat cu o ceaşcă cu apă, ceapa şi mărarul, apoi lăsăm mâncărica să mai fiarbă 15 minute. Se serveşte cu salată de crudităţi.

Un borş foarte gustos

Ingrediente : Pentru prepararea unui borş gustos şi sănătos ai nevoie de următoarele ingrediente: 500 g tărâţe de grâu, 100 g mălai, 3-4 frunze de vişin, 5 l de apă, 20 g de drojdie, 1 kg de pâine neagră.

Cum se prepară

Se face o plămadă din 500 g tărâţe, mălai, drojdie de bere şi apă caldă. Se lasă să dospească peste noapte şi, după ce a crescut, se pune într-o putină de 20 litri. În niciun caz borşul nu se prepară în vase metalice. Se adaugă restul de tărâţe şi apa călduţă şi se lasă să dospescă cinci-şase ore. După aceea se adaugă apă clocotită până se umple vasul, apoi pâinea tăiată felii, bine prăjite şi frunzele de vişin. Se amestecă borşul cu o paletă de lemn şi se lasă să se limpezească timp de 24 de ore, apoi se poate folosi. După ce borşul s-a consumat, se umple iar vasul cu apă fiartă şi se amestecă bine. După 24 de ore se obţine o nouă serie de borş.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net