Ceaşca de sănătate: Un panaceu mai puţin cunoscut: cura cu vin de pelin

Ultima actualizare:

    Pelin
Pelin

De secole, în medicina populară, pelinul este un remediu dovedit care tratează afecţiunile de stomac şi de ficat. Pelinul era folosit frecvent ca plantă de leac de daci, de romani şi de greci.

Dar prima atestare documentară, care recomandă modul de folosire a acestui panaceu, a fost înscrisă pe un papirus egiptean care datează din anul 1600 înainte de Hrisos. În Evul Mediu însă, pelinul devenise o plantă importantă, indicată de medicina practicată în schituri şi mănăstiri.

În renumita sa carte „Farmacia verde-miracolul vindecării bolilor", preotul german Sebastian Kneipp prezenta rezultatele miraculoase ale experienţei sale de o jumătate de veac şi făcea pelinului o recomandare foarte utilă : „Cine suferă de stomac sau de ficat, în loc să întindă mâna după tutun, mai bine să ia de două- trei ori pe zi câte o priză de pelin uscat pe care să-l presare cu două degete peste prima lingură de supă, sau să-l pună în mâncare, ca pe piper".

Alte recomandări

Preparatele cu efecte medicinale din pelin : infuzia, pulberea, lichiorul, siropul sau tinctura sunt eficiente în afecţiuni precum edemele renale, anorexia, gastrita hipoacidă, hemoroizii şi rănile care se vindecă greu.

Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, recomandă pelinul pentru acţiunea sa complexă asupra căilor gastro-intestinale:" Infuzia de pelin face o curăţenie generală în acest sector, distruge inclusiv viermii intestinali, tratează diabetul şi are calităţi depurative.

Mai mult, preparatele din pelin, pe lângă faptul că sunt tonice amare, revitalizante gastrice şi intestinale, acestea stimulează şi anumite zone pe creier, fiind apreciate ca tonice cerebrale. De asemenea, în cazul bolnavilor de ciroză, tratamentul cu pulbere de pelin, administrat sublingual (o jumătate de linguriţă de trei ori pe zi), timp de 21 de zile, ajută la eliminarea lichidului".

Pentru creşterea imunităţii

Persoanelor cu imunitate scăzută, cu răceli frecvente şi guturai li se recomandă să picure în fiecare nară câte 8-10 picături de ceai de pelin în fiecare seară.

Faimoasa cură de primăvară cu pelin

Un leac inedit, recomandat de celebra călugăriţă vizionară Hildegard van Bingen, trăitoare în secolul al XII -lea, a supravieţuit timpului şi a salvat viaţa a mii şi mii de bolnavi.

În opinia terapeutei Hildegard, cura de primăvară cu vin de pelin trebuie urmată din luna mai până-n octombrie. Vinul de pelin amestecat cu miere, care se prepară foarte uşor, trebuie consumat din trei în trei zile, dimineaţa, înainte de micul dejun. Hildegard susţine că efectele curei sunt extraordinare pentru tot organismul.

Cum se prepară leacul

Culegeţi pelinul în luna mai sau iunie, în perioada când luna este în creştere, apoi stoarceţi sucul din frunzele proaspete de pelin cu ajutorul storcătorului de fructe. Într-un litru de vin curat, de casă, adăugaţi 150 g de miere şi 40 ml suc de pelin. Licoarea obţinută o puneţi într-un vas care se lasă să se încălzească pe aragaz Când vinul a atins punctul de fierbere, luaţi vasul de foc, strecuraţi vinul şi păstraţi-l în sticle curate.

Cum se administrează

Vinul se administrează înainte de micul dejun (câte 20 ml) din trei în trei zile, adică se bea porţia în prima zi, a doua zi va fi pauză, a treia zi se bea din nou, apoi va fi din nou pauză.

Principiile amare din compoziţia pelinului regenerează vasele de sânge şi stimulează glandele cu secreţie internă. După începerea curei, rezultatele acesteia sunt vizibile.

Efectele curei

Vinul de pelin activează circulaţia, combate slăbiciunea rinichilor ( insuficienţa renală), melancolia, limpezeşte vederea, revigorează inima şi plămânii şi îmbunătăţeşte digestia. Totodată, cura asigură rezistenţă la infecţii, tratează şi previne ateroscleroza, afecţiunile metabolice (guta şi reumatismul), diabetul senil (cel de tip II), reduce valorile anormale ale grăsimilor din sânge (colesterol şi trigliceride). De asemenea, s-a mai dovedit că, pe parcursul curei, rezistenţa organismului în sezonul virozelor şi gripelor creşte , revigorând corpul după vindecarea infecţiilor.

O cură simplă trebuie urmată şapte zile

În general, o cură cu preparate din pelin trebuie urmată timp de şapte zile, fără pauze. În acest timp, se respectă un regim alimentar strict, fără nicio abatere de la recomandările terapeutului.

Restricţii alimentare în timpul curei

Persoana care urmează o cură cu preparate din pelin trebuie să elimine din dieta zilei carnea, peştele, ouăle, produsele de cofetărie şi de patiserie, iar despre consumul de alcool şi de tutun, nici nu poate fi vorba. În schimb, cine urmează cura poate să se înfrupte cu fructe, cu legume, cu uleiuri vegetale şi, după caz, cu nuci.

Mierea sau dulceaţa atenuează gustul amar

Şi cantitatea zilnică de pâine se reduce la 200 g, evitându-se pâinea proaspătă. În schimb, se recomandă pâine mai uscată sau pâine prăjită. Sunt persoane care ocolesc terapia cu pelin din cauza gustului amar al plantei. În acest caz, preparatul ales trebuie amestecat cu puţină miere sau cu dulceaţă.

Reţetele săptămânii

Tratament care previne balonările

Infuzia: Se prepară din frunze şi flori uscate (o linguriţă de plantă la 400 ml apă). Se bea câte 50 ml, de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de fiecare masă. Această infuzie previne balonările şi se administrează timp de şapte zile.

Beneficiile tratamentului urmat 21 de zile

Totodată, o infuzie preparată din aceleaşi ingrediente ( o linguriţă de plantă la 400 ml apă ) este recomandată pentru afecţiuni ale ficatului, rinichilor, pancreasului şi în cazul dischinziei biliare. În astfel de afecţiuni, tratamentul trebuie urmat timp de 21 de zile.

Pentru afecţiunile digestive : Lichiorul de pelin

Ingrediente: 3 linguri de pelin uscat, 1kilogram de zahăr, sucul şi coaja unei lămâi, 30o ml de ţuică de secară şi un litru de apă.

Preparare: Se prepară o infuzie din apă şi pelin şi se strecoară. Apoi se adaugă zahărul, sucul şi coaja de lămâie şi se fierbe timp de 15 minute. Când licoarea se mai răceşte, se adaugă ţuica. Zilnic, se administrează câte cinci linguriţe de lichior, în orice afecţiune digestivă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net