Ceaşca de sănătate / Cele mai eficiente plante care domolesc pofta de mâncare

Ultima actualizare:

Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, susţine că efectul unei cure de slăbire este mai eficient dacă în asociere cu dieta recomandată de nutriţionist se administrează infuzii de plante precum : anghinare, garcinie, valeriană, muguri de pin, scorţişoară şi ardei iute.

Anghinarea arde caloriile

Deşi este cunoscută mai ales pentru proprietăţile ei diuretice, anghinarea are şi efect de reglare a poftei de mâncare. În acelaşi timp, infuzia preparată din frunzele plantei stimulează procesele digestive şi metabolismul, împiedicând depunerea grăsimilor. Ceaiul se prepară astfel: peste o lingură de frunze uscate se toarnă 500 ml cu apă clocotită şi se lasă la infuzat cinci minute. După răcire, lichidul se strecoară :prima cană se consumă dimineaţa, după micul dejun, iar restul cantităţii de ceai se bea pe parcursul zilei. Este indicat ca tratamentul cu anghinare să se facă progresiv, începând cu cinci-şase linguri în primele cinci-şase zile.

Garcinia, taie pofta de dulce

Planta este un remediu foarte eficient pentru reglarea poftei de mâncare. Cercetatorii americani au studiat vreme de mai bine de 10 ani un extract din plante care a demonstrat în urma testelor că acidul hidroxicitric (HCA), este un aliat de nădejde în lupta cu obezitatea. HCA din compoziţia garciniei scade treptat apetitul, prin inhibarea senzaţiei de foame de la niveul creierului. De pe urma folosirii acestei plante au beneficii mai ales iubitorii de dulciuri, pentru că leacul taie pofta de dulce. Extractul de garcinia nu are efecte secundare, nu creează dependenţă şi se administrează potrivit indicaţiilor din prospect.

Valeriana „calmează" foamea nervoasă

Pentru persoanele care se luptă de mulţi ani cu tot felul de cure de slăbire fără succes, terapia cu valeriană poate fi o soluţie extraordinară ! Puţine persoane ştiu că, pe lângă efectul calmant şi sedativ, valeriana taie instantaneu pofta de mâncare. În acest scop, se administrează sub formă de tinctură, câte 50 de picături, diluate în ceai, de trei ori pe zi, înaintea fiecărei mese principale.

Gustul amar al tincturii de valeriană se poate îmbunătăţi turnând picăturile de tinctură pe o felie de portocală sau de măr.

Pinul, înainte de masă, pentru saţietate

Mugurii de pin sunt un remediu eficient în reglarea poftei exagerate de mâncare, datorită uleiului esenţial de pinen din compoziţia lor. Tratamentul cel mai simplu constă în mestecarea câtorva muguri înaintea fiecărei mese. Ca urmare, apare senzaţia de saţietate rapid şi se vor consuma porţii de mâncare mai mici.

De asemenea, se poate consuma şi decoctul din muguri de pin..

Scorţişoara, bună pentru gurmanzi

S-a dovedit că pudra de scorţişoară are efecte favorabile şi asupra gurmanzilor, deoarece temperează poftele alimentare şi contribuie la scăderea în greutate. Gurmandul trebuie să bea cel puţin două căni de ceai de scorţişoară pe zi (înainte de masă), preparat dintr-o linguriţă rasă de scorţişoară pudră şi din două linguri de suc de mere amestecate într-o cană cu apă fierbinte. Tratamentul trebuie continuat timp de o lună.

Ardeiul arde grăsimile

Într-un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea „Purdue", SUA, se demonstrează că ardeiul iute taie pofta de mâncare şi intensifică arderile. Toate aceste beneficii se datorează capsaicinei, o substanţă care-i conferă ardeiului gustul iute.

Reţetele săptămânii

Infuzia de ardei iute

Cum se prepară, cum se administrează

Cine nu suportă ardeiul iute în stare crudă, poate să bea zilnic câte o cană de infuzie , după fiecare masă principală.

Leacul se prepară prin infuzarea unei linguriţe de ardei iute într-o cană cu apă fierbinte timp de zece minute. Terapia se poate continua vreme de şapte zile.

Decoctul din muguri de pin

Cum se prepară, cum se administrează

Decoctul din muguri de pin se prepară din trei linguri de plantă la un litru de apă, care se fierbe timp de 15 minute. Ceaiul se bea pe parcursul unei zile. Planta se poate procura de la magazinele naturiste, iar mugurii cruzi pot fi păstraţi multă vreme în frigider.

Remediu excelent pentru saţietate

Cum se prepară, cum se administrează

Se amestecă scorţişoară, miere şi seminţe de in (în părţi egale). Ingredientele se infuzează într-o ceaşcă de apă vreme de cinci minute, după care se strecoară. Ceaiul se bea pe parcursul unei zile şi dă senzaţia de saţietate.

image
image
image
image
image
image
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net