Ceaiul de tei calmează tusea

Ultima actualizare:

    Gargara cu flori de tei calmează şi face să dispară inflamaţia amigdalelor.
Gargara cu flori de tei calmează şi face să dispară inflamaţia amigdalelor.

Balsam pentru gâtul iritat, somnifer eficient sau anticearcăn natural, florile de tei nu lipsesc din dulăpiorul cu ceaiuri al niciunui adept al tratamentelor naturale. Specialiştii în fitoterapie le recomandă pentru numeroase afecţiuni, de la insomnie până la bronşită.

Mirosul plăcut al florilor de tei se datorează unei cantităţi mici de ulei volatil din compoziţia acestora. Acest ulei stă la baza acţiunii neurosedative şi antispastice a infuziei de tei. În plus, mucilagiile conţinute de florile acestei plante reduc inflamaţiile căilor respiratorii, ceea ce le transformă într-un remediu eficient împotriva bronşitelor.

Infuzia de tei se prepară dintr-o linguriţă sau două de flori la 250 ml apă clocotită. Se beau două-trei căni de ceai călduţ pe zi, îndulcit cu miere sau zahăr. Nu adăugaţi mierea în ceaiul fierbinte, pentru că poate deveni toxică. Iată în tratamentul căror afecţiuni e recomandată infuzia de tei:

*  contribuie la vindecarea răcelii şi gripei, mai ales când acestea sunt însoţite de febră, pentru că provoacă transpiraţie, care face să scadă temperatura corpului;*  are acţiune liniştitoare în cazurile de tuse, bronşită, ajutând la eliminarea secreţiilor bronşice;*  influenţează favorabil stările nervoase;*  măreşte diureza şi secreţia biliară;*  florile de tei, cu muşeţel şi mentă, uşurează digestia şi tonifică stomacul.

Gargara cu flori de tei calmează şi face să dispară inflamaţia amigdalelor. Infuzia se obţine din 4 linguri de flori la 200 ml apă, la care se adaugă o jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net