Ceaiul de mușețel, un calmant universal

Folosit din cele mai vechi timpuri în scop medicinal, muşeţelul este cunoscut în principal pentru beneficiile pe care le are asupra problemelor stomacului, însă aria sa de acţiune se extinde şi la alte afecţiuni. Are proprietăţi de vindecare, antioxidante şi de curăţare. Iată cum îl folosim!

Intern

Muşeţelul este excelent pentru efectele carminative, uşor sedative, antispastice şi tonice. Se utilizează sub formă de infuzie (1 linguriţă de plantă la 1 cană apă, 1-2 căni pe zi) sau extracţie dublă: se macerează la rece 1-2 linguriţe de flori în jumătate de cană de apă, timp de 30 minute. Soluţia se strecoară, iar florile se infuzează cu o altă jumătate de cană de apă clocotită. Cele două lichide se amestecă, iar amestecul se bea de-a lungul unei zile. Planta este indicată în afecţiuni precum: amigdalite, inflamaţii cronice respiratorii, faringite, reacţii alergice, astm alergic, colici, tulburări digestive însoţite de durere şi balonare (gastrită hiperacidă, ulcer gastric, colită), spasme intestinale, stări dispeptice, diaree, cistite, iritabilitate premenstruală, menstre dureroase, tulburări menstruale, dezechilibre hormonale la pubertate, insomnii (adjuvant), stres. Pentru potenţarea efectului antiseptic şi antispastic la nivelul aparatului digestiv, se poate asocia ceaiul de muşeţel cu cel de coada-şoricelului.

Extern

Pentru acţiunea cicatrizantă, emolientă şi antiflogistică, muşeţelul poate fi folosit sub mai multe forme. Ca inhalaţii este indicat în afecţiuni ale căilor respiratorii superioare şi ale sinusurilor, în astm alergic. Astfel, un litru de apă fiartă se toarnă peste 4 linguri de muşeţel, iar aburul se inhalează sub un prosop. Se poate folosi pentru clisme, la comprese şi spălături (în conjuctivite şi alte inflamaţii ale ochilor, pete şi iritaţii cutanate, erupţii cutanate care provoacă mâncărimi sau supuraţii. Pentru comprese, se toarnă 250 ml lapte fierbinte peste 1 lingură de muşeţel, se infuzează 1 minut, se strecoară şi se foloseşte călduţ. Mai puteţi face gargară cu infuzie: 3 linguri la 1 cană de apă, la care se adaugă 4 g de acid boric. Afecţiuni ce pot fi ameliorate cu ajutorul muşeţelului: gingivite, abcese dentare, amigdalite, stomatite, ulcere, hemoroizi, furunculosa, răni purulente, ulceraţii, leucoree, reumatism, arsuri, eczema, conform www.farmaciata.ro.

Loading...