Ce trebuie să ştiţi despre lăptişorul de matcă pur

Ultima actualizare:

Pe toată durata vieţii, de circa cinci ani, regina stupului se hrăneşte doar cu lăptişor de matcă pur, în timp ce albinele lucrătoare trăiesc în medie 40 de zile. Pornind de la această constatare, acest tonic extraordinar se administrează pentru vitalizarea şi imunizarea organismului, pentru stres, oboseală, efort şi pentru stimularea memoriei.  

Lăptişorul de matcă pur, neprelucrat, are în compoziţie: 0,041g/g fructoză, 0,040 glucoză, 0,041g/g lipide, 0,146 g proteine, o gamă de 17-20 de aminoacizi, incluzând şi cei opt aminoacizi esenţiali vieţii, pe care organismul uman nu-i poate sintetiza direct : izoleucina, leucina, lisina, metionina, fenilalanina, treonina, valina şi triptofanul, renumit pentru efectul  de combaterea a insomniei.

Lăptişorul de matcă pur mai conţine minerale (calciu, magneziu, potasiu, cupru, fier, mangan, zinc, sodiu), colagen, un protector al tinereţii îndelungate şi al pielii sănătoase, cu aspect catifelat. Din compoziţia acestui elixir nu lipsesc vitaminele A, C, D, E. Un fapt mai puţin cunoscut este că lăptişorul de matcă conţine mai multe vitamine din  complexul B (B1, B2, B3, B5, B6, B8 şi B12) decât drojdia de bere.

De asemenea, doar acest produs al stupului are în compoziţie acidul 10 HDA, o substanţă cu efect antiviral, antibacterian şi imuno-reglator. 10 HDA combate bacteriile, ciupercile şi viruşii, stimulează producţia de splină şi celulele limfatice, iar acestea produc anticorpi, care împiedică răspândirea bolilor, contribuind astfel la întărirea sistemului imunitar.

Acest supliment nutritiv natural este un stimulent biologic cu acţiune energizantă, reface celula nervoasă şi reduce colesterolul din sânge.

Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie,  recomandă  acest tonic de excepţie pentru refacerea organismului după eforturi intense, după intervenţii chirurgicale şi după tratamente agresive. Pentru cei care depun eforturi intelectuale pe termen lung, pentru anemici, pentru hepatici şi pentru bolnavii de cancer, de Parkinson şi de alte boli grave, lăptişorul este un ajutor preţios.

Lăptişorul de matcă pur încetineşte procesul de îmbătrânire, de senilitate şi îmbunătăţeşte memoria. Prin conţinutul de acetilcolină, lăptişorul de matcă pur poate preveni boala Alzheimer. În cure interne, vitamina B5 (Acidul pantotenic) supranumită şi vitamina antistres, are efecte benefice asupra sistemului nervos, a glandelor suprarenale şi a podoabei capilare, stopând căderea părului şi prevenind albirea prematură a acestuia.

Lăptişorul de matcă pur este indicat în tratamente cosmetice, atât intern, cât şi extern, ca un elixir al tinereţii. O cură de acest fel revigorează tenul obosit, îmbătrânit şi uscat, iar elixirul poate fi adăugat în compoziţia cremelor şi a măştilor de faţă.  

Cura cu lăptişor de matcă pur este de ajutor la orice vârstă : în cazul copiilor, stimulează creşterea şi previne infecţiile (câte o linguriţă dozatoare pe zi), elevilor în timpul examenelor - pentru asimilarea cu uşurinţă a noilor cunoştinţe (câte o linguriţă dozatoare pe zi), adulţilor- pentru un randament mai bun, fizic şi psihic (două linguriţe dozatoare pe zi). Vârstnicilor li se recomandă două cure anuale de câte trei luni, pe parcursul cărora se administrează 1-3 grame pe zi, iar efecte benefice asupra tonusului, imunităţii, apetitului şi memoriei nu întârzie să apară.  

Doza terapeutică în cazul diferitelor afecţiuni este stabilită de medicul specialist. În principiu, se administrează sublingual câte o linguriţă dozatoare cu lăptişor (care se găseşte în ambalajul leacului).  Şi la noi în ţară există lăptişor de matcă pur sau ecologic, folosit pe scară largă în Japonia, în Statele Unite, în Anglia şi în Franţa.

Lăptişorul de matcă pur se poate amesteca cu miere de albine; proporţia de amestec este de 10 g lăptişor pur la 500 g de miere de albine. Această concentraţie este benefică pentru orice afecţiune. În diabet, lăptişorul de matcă se poate consuma, ca atare, deoarece nu modifică indicele glicemic.

În Germania şi în Franţa lăptişorul de matcă se foloseşte în stare pură, deoarece în acest mod efectele sale terapeutice sunt maxime. Studiile recente ale cercetătorilor japonezi arată că tratamentul cu lăptişor de matcă pur poate să contribuie la refacerea celulei nervoase şi să acţionează benefic asupra celulelor Stem.

În România, membrii Societăţii Române de Apiterapie folosesc cu succes lăptişorul de matcă în formă pură pentru tratarea unor afecţiuni grave, precum scleroza multiplă şi cancerul. 

Citeşte şi:

Trei sucuri care te răcoresc

Ceaiul de sunătoare alungă durerea de cap

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net