Ce trebuie să știm despre negi (veruci)

Ultima actualizare:

    Pentru a scapa de negi, putem apela la cateva tratamente naturiste
Pentru a scapa de negi, putem apela la cateva tratamente naturiste

Majoritatea persoanelor din anturajul nostru își exprimă nemulțumirea când se confrută cu o problemă neplăcută, apariția pe a verucilor sau negii, așa cum se numesc aceste excrescențe în termini populari. În astfel de situații, unele persoane curajoase caută soluții rapide și eficiente și se gândesc să apeleze chiar la o intervenție chirurgicală. Totuși, multe persoane apreciază efecrul remediilor naturiste pe care le aplică din motive de sănătate și estetice.

Negii se răspândesc prin contact cu persoanele infectate din anturaj sau cu obiectele folosite de acestea. Deseori, negii apar la orice vârstă, dar foarte des se răspândesc la copii. Specialiştii recomandă ca, indiferent de formă sau mărime, negii să fie trataţi. În rândul adulţilor cei mai predispuşi să se infecteze cu negi sunt persoanele cu imunitate scăzută sau cei care urmează un  tratament cu citostatice. Uneori negii, aceşti musafiri nepoftiţi, dispar când organismul „victimei” a căpătat o imunitate faţă de virusul Papilloma.

De obicei, negul, această excrescenţă se întâlneşte pe mâini, picioare, degete, abdomen sau pe genunchi. Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, ne semnalează că există peste 60 de tipuri de negi produşi de virusul Papilloma. Preocupat de rezolvarea acestei neplăceri, renumitul  terapeut  și vizionar american Edgar Cayce susține că sănătatea și frumusețea se păstrează cu sacrificii.

Pentru îndepărtarea negilor, iată exemple de remedii naturiste de succes

Lămâia, banana, cartoful, rostopasca sau propolisul ajută, la înlăturarea negilor, fără să folosim un tratament medicamentos.

  • Lămâia usucă negii. Punem feliuţe subţiri de lămâie să se macereze în oţet de mere. După 15 zile, aceste „pansamente macerate” le aplicăm pe negi. Rezultatele nu se lasă aşteptate.   
  • Şi coaja de banană vindecă. Acoperim zona  încărcată de negii cu coajă de banană (partea interioară). Deasupra punem o pânză deasă de bumbac. Zilnic, punem o coajă proaspătă de banană, iar tratamentul îl continuăm până la vindecare. 
  • Cartoful distruge negii. Feliile crude de cartofi, aplicate zilnic pe zona infectată cu negi, dau rezultate foarte bune, deoarece îi usucă. Acoperim feliile de cartofi cu un plastic, pentru ca sucul să nu se evapore prea repede.
  • Propolisul este un duşman aprig al virusului Papilloma. Tinctura de propolis distruge virusul Papilloma şi usucă negii. Ungeţi  doar excrescenţele negilor; în acest mod protejaţi pielea din jurul negului să nu se ardă.
  • Usturoiul. Aveți nevoie de un cățel de usturoi; cu acesta frecați în fiecare zi  zona în care există negul. De asemenea, puteți să fixați pe locul respectiv o bucățică de usturoi pe care să-l acoperiți cu un leucoplast, un interval de 15 minute. Metoda se repetă zilnic, până când negul se usucă.
  • Frunza de rostopască (Cheligonia majus) este un remediu străvechi, foarte cunoscut și eficient  care se folosește frecvent în mediul rural. Trebuie să presați tulpinile de rostopască și să lăsați ca seva plantei să se scurgă pe un pansament pe care-l aplicați peste locurile inflamate unde se află negul.  Această compresă trebuie lăsată să acționeze măcar două ore și , apoi, să repetați procedura.
  • De asemenea, sucul altei plante, urechelnița (Sempervirum lectorum) s-a dovedit la fel de eficientă. Această plantă care crește  în grădini sau pe lângă zidurile  clădirilor vechi. Totodată, planta poate fi procurată de la țărani din piețele cu legume și zarzavaturi.

Știți că melcul vă scapă de negi 

Pentru acest tratament trebuie să procuraţi  un  melc. La început, spălaţi negul şi pielea din jur cu apă şi săpun. Luaţi un melc şi-l aşezaţi cu talpa pe negii de care vreţi să scăpaţi. „Doctorul” melc trebuie menţinut pe zona afectată timp de 15 minute. După acest interval, duceţi melcul în grădină, dar repetaţi procedura dimineaţa şi seara. Substanţa eliminată de talpa melcului distruge negii în câteva zile.

Bine de ştiut!

Când negii se răspândesc foarte repede şi devin dureroşi, este bine ca persoana infectată să intensifice tratamentul. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net