Cât de periculos este, de fapt, statul în curent?

Ultima actualizare:

De câte ori n-ai auzit spunându-se: „Închide geamul că mă trage curentul!“? La români, curentul este ţapul ispăşitor pentru tot felul de probleme de sănătate, de la dureri dentare, sinuzite şi otite la răceală la ovare, la migrene, la paralizie facială, la gât înţepenit, ori la dureri de spate. Se face, însă, vinovat curentul de aceste afecţiuni sau este totul doar un mit? Află mai multe din noul număr al revistei „Click! pentru femei“!

Curentul este mişcarea unei mase de aer dintr‑un loc într‑altul, cauzată de o diferenţă de temperatură. Ventilarea aerului este benefică în primul rând pentru că statul într-o încăpere neaerisită favorizează infecţiile respiratorii.

Pe de altă parte, microorganismele patogene (bacteriile, virusurile) şi factorii alergeni (polenul, praful etc.) circulă mai repede şi mai departe atunci când se formează curenţi de aer, motiv pentru care suntem mai predispuşi la nas înfundat, strănut, ochi înroşiţi sau durere în gât.

Nevralgiile, amplificate de frig

Majoritatea persoanelor care se feresc de curent sunt convinse că acesta le provoacă nevralgii. Realitatea este, însă, că durerile acute locale sunt cauzate de deteriorarea unui nerv sau de o inflamaţie. Adulţii sau copiii care suferă de nevralgie pot avea, ce-i drept, o criză de durere declanşată de curent, însă nu curentul este cauza nevralgiilor.Ceea ce numim „statul în curent“ amplifică doar o durere sau o boală deja existentă, dar nu poate provoca apariţia uneia noi. Crizele dureroase ascociate unei nevralgii sunt declanşate, mai degrabă, de frig decât de curent. Deci, când curenţii de aer sunt reci, pot provoca scăderea temperaturii organismului în zona de expunere, la nivelul pielii.

O posibilă reacţie în acest caz e vasocontricţia, contracţia fibrelor musculare netede din pereţii vaselor de sânge, având ca rezultat diminuarea calibrului vascular, ceea ce înseamnă mai puţini nutrienţi, oxigen şi leucocite, elemente care luptă împotriva organismelor patogene.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image png
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă FOTO Mediafax jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net