Mierea, un aliat natural împotriva bolilor! Iată cum o alegi pe cea potrivită

Mierea, remediul natural la îndemâna oricui, poate trata multe afecţiuni. Însă e bine de ştiut că fiecare tip de-al acestui medicament natural are beneficiile lui şi trebuie să ţinem cont de acest lucru.

Haideți să vedem cum ne ajută organismul să depășească diversele obstacole.

  • Polifloră. Mierea polifloră are consistenţă lichidă, gust fructat extrem de plăcut şi e un adevărat rezervor de săruri minerale. Este un excelent tonic şi fortifiant al organismului.
  • De salcâm. Mierea de salcâm e bogată în fructoză şi în oligoelemente (crom, cupru, iod, fier, zinc, fluor) şi are un gust foarte plăcut. O foloseşti când ai probleme gastro-intestinale sau de digestie. Este recomandată şi diabeticilor, pentru că are indice glicemic scăzut (32).
  • De rapiţă. Are conţinut mare de glucoză, de aceea se zahariseşte uşor. Indicele glicemic mare o recomandă copiilor, persoanelor active şi celor în convalescenţă. Conţine oligoelemente, mai ales calciu şi bor, de aceea e bună pentru osteoporoză.
  • De castan. Mierea de castan are un gust puternic, imposibil de confundat. Conţine minerale precum fierul şi tanini, eficace pentru a ameliora simptomele gripei şi anemiei. Calmează tusea productivă, fluidizează circulaţia sangvină, fiind recomandată în caz de varice şi reumatism.
  • De eucalypt. Mierea de eucalipt uşurează respiraţia, asigurând buna funcţionare a căilor respiratorii. Te ajută să detoxifici organismul, ameliorează simptomele bronşitei şi combate tusea productivă.
  • De lavandă. Are un miros inconfundabil, iar printre calităţile ei se numără efectul tonic şi diuretic. Alină simptomele reumatismului şi este indicată şi celor cu afecţiuni pulmonare.
  • De pin. Este foarte aromată, fiind utilă în dezinfectarea aparatului respirator, mai ales în caz de răceli, gripe sau bronşite. Te ajută să ai un somn odihnitor.
  • De rozmarin. Mierea de rozmarin poate dezinfecta şi „curăţa“ sângele. Are efect relaxant. E indicată suferinzilor de ficat şi de bilă.
  • De cimbru. Mierea de cimbru e un excelent dezinfectant. Întăreşte muşchii, ajută digestia, combate dificultăţile respiratorii şi alină gâtul iritat.
  • De tei. Mierea de tei, plăcut aromată, potoleşte tusea şi te ajută să adormi fără probleme. Te relaxează după o zi stresantă.
  • De floarea-soarelui. Mierea de floarea-soarelui are un gust plăcut şi e ideală pentru scăderea nivelului de colesterol „rău“. E bună contra durerilor de stomac şi alungă oboseala.
  • De fâneaţă. Mierea de flori de câmp sau de fâneaţă are concentraţie mare de zaharuri. Este indicată în surmenaj, stări de convalescenţă, tulburări de creştere. Are acţiune antiinflamatoare, antimicrobiană, antialergică şi antitusivă.
  • De izmă. Mierea de izmă combate tusea şi balonarea, e calmant gastric, uşurează digestia, scrie clicksanatate.ro.
  • De coriandru. Mierea de coriandru, cu parfum suav şi de culoare deschisă, este eficace în gastrite şi ulcere. Protejează ficatul şi ajută în constipaţie, balonare, indigestie.

 

 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1