Alăptarea asigură o dentiție sănătoasă copilului. Explicația medicilor

alaptat.jpg

alaptat san mame aparat dentar
Mamele care alăptează asigură o dentiție sănătoasă copiilor lor
foto: Pixabay.com

Beneficiile alăptatului exclusiv la sân sunt de ordin nutrițional, emoțional, psihologic, dar ajută și la creșterea oaselor craniului, la dezvoltarea armonioasă a feței și la o dentiție sănătoasă a copilului. Specialiștii în ortodonție recomandă femeilor să ia în calcul acest aspect pentru micuții lor.

Toți copiii se nasc cu o mandibulă (maxilarul inferior) mică și poziționată mai în spate, față de restul craniului. Studiile de specialitate arată că mișcarea pe care o realizează buzele și întreg complexul (limba, arcade, mușchi) pentru a extrage laptele, este complet diferită de mișcarea realizată în timpul alimentației cu biberonul. Aceasta este se pare tocmai mișcarea necesară pentru dezvoltarea corectă și avansarea mandibulei până la poziția corectă. Vorbim despre un avantaj de mare importantă în creșterea oaselor craniului și dezvoltarea armonioasă a feței.

madalina_trofin.jpg

dr madalina trofin medic ortodont
Dr. Mădălina Trofin, medic ortodont
foto: arhiva personală

"Persoanele care au o predispoziție genetică de a avea o mandibulă mică nu vor putea modifică această caracteristică cu ajutorul niciunui factor de mediu, dar situația se poate îmbunătăți prin alimentația naturală a nou-născutului sau prin tratament funcțional. Alăptatul este benefic, atât pentru copil, cât și pentru mamă, dar hrănirea la sân a nou-născutului ar trebui să rămână, totuși, o alegere personală și nu ar trebui judecată nici de prietene și nici de medici. Ba mai mult decât atât, mamele care optează pentru alimentația artificială trebuie să știe care sunt riscurile și beneficiile alegerii lor și că cel puțin din punct de vedere ortodontic, al dezvoltării oaselor și dinților copilului există terapii eficiente. Se recomandă consultația la un ortodont în preajma vârstei de 7 ani", a explicat dr. Mădălina Trofin, medic ortodont.

Mamele care poartă aparat dentar pot alăpta fără probleme

Multe femei care alăptează se întreabă și pe bună dreptate dacă tratamentul ortodontic sau aparatul dentar afectează în vreun fel procesul de hărnire la sân. Medicii dau asigurări că nu există riscuri pentru bebeluș. "Aparatul ortodontic și componentele acestuia nu afectează în vreun fel producerea laptelui și este un dispozitiv extrem de sigur, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș. Nu există motive de îngrijorare în ceea ce privește tratamentul cu aparate dentare fixe, indiferent că acesta este cu bracketuri din metal, din safir sau ceramică. Dacă există posibilitatea, recomand pacientelor mele să alăpteze, chiar dacă sunt în tratament ortodontic, întrucât beneficiile alăptatului sunt mari, iar riscurile inexistente", a completat dr. Mădălina Trofin.

Care sunt recomadările Organizației Mondiale a Sănătății în privința alăptatului

Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptatul exclusiv la sân pentru o perioada de 4-6 luni, după care se poate începe diversificarea și alimentația mixtă. Beneficiile hrănitului la sân sunt de ordin nutrițional (laptele matern conține toate elementele nutritive necesare dezvoltării sănătoase a bebelușului), emoțional (legătură emoțională dintre mamă și bebeluș este una dintre cele mai profunde relaționări existente în lume), psihologic (atât pentru bebeluș, cât și pentru sănătatea psihologică a mamei, postpartum, și evitarea depresiilor). 

loading...
Loading...

Citește și

  • cristina siscanu alaptat public

    Cristina Şișcanu îşi alăptează în continuare copilul în public fără a se lăsa intimidată de comentariile răutăciaose la adresa ei. Deşi este un gest firesc, soţia lui Mădălin Ionescu este pusă la colţ de fiecare dată când se expune în această ipostază pe reţelele de socializare. Îns chimb, ei nu-i pasă de gura lumii şi explică de fiecare dată că există un proiect legislativ care încurajează mamele să-şi hrănească copiii la sân oriunde şi oricând, iar acesta a ajuns la Senat, unde va fi supus votului.

  • bianca dragusanu

    Declaraţiile Biancăi Drăguşanu, care a decis că nu îşi va alăpta la sân bebeluşul din motive medicale, au încins spiritele printre susţinătoarele acestui mod de alimentaţie la nou-născuţi. Vedeta a mărturisit cu doar câteva zile în urmă că a stabilit cu medicul ei să întrerupă lactaţia, dacă acest lucru se va produce, pentru că nu poate urma un regim bazat pe carne şi legume fierte, aşa cum recomandă cei mai mulţi dintre specialişti.